Peste 500 de monumente ale lui Vladimir Lenin au fost demolate în Ucraina în 2014
Un număr de 504 monumente ale lui Vladimir Lenin au fost demolate în Ucraina în 2014, a anunţat marţi Institutul Memoriei Naţionale, citat de agenţia ZIK, în pagina electronică.
Potrivit Mediafax în Ucraina au rămas 1.700 de monumente ale lui Lenin din cele 5.500 câte erau în perioada URSS. Acestea sunt rareori demolate în mod legal, spune directorul Institutului Memoriei Naționale, Volodimir Viatrovici.
„De obicei, demolările încep spontan în perioade critice. De exemplu, în 1989-1990 în estul Europei şi vestul Ucrainei. Acum, statul trebuie să preia iniţiativa şi să ducă la bun sfârşit procesul de eliberare de comunism”, crede Viatrovici.
În 2007, preşedintele din perioada respectivă Viktor Iuşcenko a semnat decretul prin care obliga administraţiile locale să îndepărteze monumentele acelor lideri sovietici acuzaţi de implicare în marea foamete din 1932-1933. Decretul este încă în vigoare, potrivit lui Viatrovici.
Sursa: digi24.ro