Pirkka Tapiola, despre verdictul Curţii Constituţionale: „Surprinde rapiditatea cu care s-a luat o asemenea decizie”
Decizia Curţii Constituţionale privind limitarea dreptului şefului statului de a desemna un candidat la funcţia de premier nu surprinde prin conţinut, ci prin rapiditatea adoptării, consideră şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău.
Pirkka Tapiola consideră că în cazul unor asemenea hotărâri, important este factorul legitimităţii, de aceea contează mai degrabă care este opinia cetăţenilor moldoveni în această chestiune, decât ce cred actorii din exterior.
„Trebuie să spun că uneori, este şocant cât de rapid o Curte Constituţională funcţionează şi răspunde la întrebări. Consider că este important ca ceea ce se întâmplă în viaţa politică a acestei ţări să fie în conformitate atât cu prevederile constituţionale, cât şi cu aşteptările cetăţenilor, în conformitate cu sentimentul de legitimitate pe care oamenii trebuie să îl aibă faţă de instituţiile politice. Dacă priveşti conţinutul acestei decizii, acesta nu este surprinzător. Ceea ce surprinde un pic este rapiditatea cu care se pot lua asemenea decizii, deoarece vorbim despre probleme esenţiale şi, atunci, care este sentimentul de legitimitate şi responsabilitate din partea populaţiei? Dacă e să ne uităm în ansamblu la conţinutul acestei hotărâri, consider că apare o întrebare: Care este, în realitate, starea de spirit a oamenilor din această ţară, unde este, în realitate, chestiunea legitimităţii. Şi doar în baza acestor factori, poţi să îţi formezi o opinie”, afirmă Pirkka Tapiola.
Ambasadorul se întreabă dacă în situaţia actuală autorităţile vor alege să joace conform regulilor sau să joace cu regulile.
„Am spus de multe ori, că este foarte important ca această ţară să joace conform regulilor, dar nu cu regulile. Analizând toate deciziile care sunt luate, apare o întrebare: Ce rută va fi aleasă în această privinţă? Poziţia Uniunii Europene este foarte clară. Sunt nişte procese interne, iar noi respectăm suveranitatea ţării şi propria responsabilitate în a lua decizii. În rol de observator, trebuie să notez că factorul legitimităţii este unul foarte important”, a menţionat Tapiola.
Amintim că ieri Curtea Constituţională a decis că în cazul constituirii unei majorităţi parlamentare, formată din cel puţin 51 de deputaţi, şeful statului este obligat să desemneze pentru funcţia de premier candidatul înaintat de aceasta.
Sursa:jurnal.md