Plahotniuc, disperat în fața sfârșitului, de Alex COZER
Sunt ani buni de când eu nu mai urmăresc dejecțiile de la cele 5 posturi de televiziune ale lui Plahotniuc. Facebookul nu prea face însă diferențe și aseară în flux mi-a apărut un spectacol de un penibil rar, oferit de un post de televiziune cu acoperire națională.
Porcăiala de acolo nu merită atenție și absolut niciun fel de comentariu. Un spectacol atât de ieftin și trist pur și simplu trebuie trecut cu vederea, mai ales când are în rolurile principale niște actori atât de proști.
Vreau să atrag atenția la alte câteva puncte cheie, despre care am tot discutat în ultimii ani și care urmează a fi schimbate după 6 septembrie.
Porcăiala s-a produs la Prime. Prime, a cărui frecvențe au fost furate de Plahotniuc de la stat și cu ajutorul cărora criminalul ăsta a făcut zeci de milioane din publicitate în ultimii ani. Prime, care face parte dintr-un trust cu Publika, Canal 2 și Canal 3, toate cu acoperire națională și care spală de vreo 5 ani creierii moldovenilor.
Canal 2 este continuarea defunctului TVR 1 (în Republica Moldova). Alte frecvențe naționale furate de Plahotniuc de la singurul post de televiziune care ar mai fi putut lumina mințile tulburate ale moldovenilor.
Canal 3 este continuarea defunctului NIT. Și aceste frecvențe furate după ce NIT-ul a fost acuzat de propagandă. Înlocuită cu una de zeci de ori mai gravă.
Așadar, Plahotniuc are acoperire națională cu 4 posturi de televiziune ale sale, frecvențele a trei dintre care au fost furate de la stat. Pe lângă astea, deține un post de televiziune mai nou, zeci de site-uri și bloguri.
Iar prin intermediul acestora recurge la cea mai murdară propagandă posibil, scoțându-și la produs cele mai jegoase slugi.
De ce o face? Pentru că-i este frică. Pentru că este un laș care a intrat în panică de când Platforma DA a apărut și a reușit în jurul său să coaguleze sute de mii de oameni. Iar atunci când atât de mulți oameni se adună în jurul unui scop comun, e aproape imposibil să-i mai oprești.
El știe foarte bine acest lucru. Miile de slugi ale sale, care sunt hrănite bine, primesc zeci de mii de lei lunar salariu, știu la fel de bine acest lucru. Cu toții sunt înfricoșați de faptul că pentru prima dată în ultimii 6 ani ar putea avea probleme.
Se tem că bunăstarea lor, construită pe lacrimile și suferința a milioane de oameni ar putea dispărea. Și asta îi face să fie atât de disperați.
Plahotniuc, lașule, te-am invitat la 3 mai public în PMAN. Să le spui oamenilor de ce tu și slugile tale vă lăfăiți în lux, în timp ce alte milioane mor de foame sau iau calea pribegiei.
Ca un laș ce ești, ai refuzat și te-ai ascuns în spatele acestor penibile slugi. În ultimul timp ai mai înregimentat câteva duzine. Faci tot posibilul pentru a te salva. Fă-o în continuare, în același stil. Îți apropii sfârșitul!
E prea multă determinare populară pentru a mai putea să-ți salvezi sistemul criminal care ține Moldova captivă.
Alex Cozer
Sursa:independent.md