PLATFORMA CIVICĂ DEMNITATE ŞI ADEVĂR (DA) urmăreşte depăşirea stării de captivitate a statului şi ancorarea fermă a RM pe făgaşul integrării europene
Să trezească societatea şi să pună presiune pe guvernare. Asta îşi propun membrii Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, care şi-au trasat trei obiective clare: lupta cu corupţia, eliminarea hoţilor de la guvernare şi păstrarea vectorului european al Republicii Moldova. O parte din membrii platformei au vorbit aseară, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, de la Jurnal TV, despre acţiunile pe care urmează să le întreprindă, despre motivele care i-au făcut să creeze această platformă şi despre esenţa ei.
„Această platformă s-a format dintr-o experienţă civică extrem de dramatică pe care o trăim cu toţii. Haideţi să recunoaştem că într-o situaţie atât de gravă RM n-a fost de ani şi ani de zile. Şi nu doar în RM. Eu nu cred că undeva în lume s-a întâmplat ceva de genul să se fure bani din patrimoniul naţional. Nu cred că mai există cazuri similare în lumea întreagă. O asemenea iresponsabilitate faţă de propriul cetăţean n-am mai auzit într-un stat pretins democratic. Actuala guvernare ne-a înşelat aşteptările privind integrarea europeană în mod foarte clar. Nu mai povestesc cât de greu ne-a fost să-i votăm şi acum iată că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Alegerile din 30 noiembrie au demonstrat clar că nu avem o alternativă politică puternică pe care s-o putem vota. Ne-am unit în ideea că acest stat trebuie întors cetăţenilor şi păstrat vectorul de dezvoltare european. Asta nu înseamnă că noi suntem dispuşi să mergem doar până acolo încât să ne adunăm din când în când şi să stăm la taifas. Ideea a fost să răspundem la decepţia cetăţenilor şi să le arătăm că se poate să ne adunăm în jurul unei idei care ne uneşte. Problema noastră, a moldovenilor, este că ne puricăm şi mereu căutăm ceea ce ne dezbină. Acum este momentul să ne adunăm în jurul unei idei care ne uneşte: lupta cu corupţia, scoaterea acestor hoţi de la guvernare şi păstrarea vectorului european”, afirmă jurnalista Angela Aramă.
Cât despre programul de acţiuni, membrii platformei îşi pun în plan să elaboreze expertize în cazurile care zguduie societatea, dar şi proteste masive, dacă va fi nevoie.
„Ne-am adunat pentru că durerea este comună. Tot ce se întâmplă ne demonstrează că se deturnează tot la ce am visat noi. Avem specialişti foarte buni în toate domeniile şi am creat deja departamente pentru cele mai importante dintre ele. Avem de gând să dezvoltăm un plan de acţiuni concrete, vaste, de la flashmob-uri, conferinţe de presă, elaborări de expertize care vor fi foarte juste şi prezentate tuturor partenerilor de dezvoltare, la ambasade, şi până la proteste. Dacă va fi nevoie, sperăm să fie suficient de masive, încât să punem o presiune importantă pe această guvernare”, a mai spus jurnalista.
În context, avocatul Andrei Năstase a declarat că platforma DA, printre alte măsuri pe care le va întreprinde, va face apel la instituţiile internaţionale pentru a pune presiune pe guvernare.
„Platforma civică „Demnitate şi Adevăr” este constituită pentru angajarea într-un dialog larg al segmentelor interesate de depăşirea stării de captivitate a statului şi ancorarea fermă, nu mimată, a RM pe făgaşul integrării europene. Asta ne-a unit, o durere comună – statul nostru, Republica Moldova, cetăţenii acestui stat, care au ajuns să fie guvernaţi timp de 20 de ani de aceleaşi feţe, de aceiaşi indivizi, care au la bază aceleaşi rădăcini. Am considerat că trebuie să ne unim, să dăm semnale de alarmă, să avem o voce comună, să nu mai fim solitari, să conjugăm eforturile şi să determinăm la reforme reale în acest stat. Vom apela şi la instituţiile internaţionale, parteneri ai RM, iar dacă nu vom reuşi, vom recurge şi la alte forme de presiune, că vor fi proteste sau alte acţiuni legal permise. Cred că suntem o alternativă, dar nu neapărat politică, pentru că astăzi puterea este luată prin fraude, manipulări mediatice, politice. Vrem să dăm speranţă acestei populaţii”, afirmă avocatul Năstase.
Totodată, membrii platformei accentuează că nu sunt o mişcare politică şi nu au drept scop intrarea pe arena politicii moldoveneşti. Cel puţin, nu de la asta pornesc.
„Nimeni nu are pretenţii politice. După un anumit proces de cristalizare şi consolidare a acestei platforme fiecare în parte sau toţi împreună vom decide ce facem mai departe. Diferenţa dintre un partid şi o mişcare, o platformă este faptul că în partid se grupează prin regimentare pe interese, pe clanuri. Noi nu avem interese şi nu ne uneşte faptul că vom ajunge într-o zi la masa puterii şi vom împărţi ciolanul. În cazul nostru este vorba despre solidarizarea unor oameni, despre formarea unui nucleu al societăţii, un liant între oameni, între cei care au sentimentul şi starea asta protestatară”, a menţionat Andrei Năstase.
La rândul ei, expertul anticorupţie Mariana Kalughin a adăugat: „Ceea ce vedeţi în faţă sunt nişte cetăţeni care au ajuns la o anumită vârstă, la o anumită experienţă şi şi-au pus întrebarea, la un moment dat, de ce sunt atât de ignoraţi cetăţenii. Pentru mine, ideea a pornit de aici, ca în valoare să fie pus cetăţeanul. Nu suntem o alternativă politică, nu suntem partid, suntem mult mai mult de atât. Nu suntem cei care vrem să fim votaţi, suntem cei care votează. La un moment dat, cineva dintre noi ar putea să vrea să se lanseze într-o veritabilă activitate politică. E o platformă pentru oameni cu adevărat liberi.”
Un alt membru al Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, jurnalistul Alexandru Cozer, a menţionat că o problemă extrem de gravă este faptul că oamenii nu sunt informaţi.
„Cel mai important este ca cetăţenii RM să fie cât de cât treziţi, să se informeze, să discute între ei. Dacă cineva va vedea în noi o alternativă politică, vom trezi încrederea oamenilor, fiecare va decide ce vrea să facă. Cea mai mare problemă este însă lipsa de informare. Dacă oamenii erau informaţi corect, nu aveam situaţia asta. Şi nu sunt de acord că nu au existat alternative la alegerile din 30 noiembrie. Ele au fost, dar oamenii nu au ştiut de ele”, a spus Alexandru Cozer.
În cadrul emisiunii au parvenit mai multe telefoane de la telespectatori din toate colţurile ţării care şi-au exprimat susţinerea pentru platforma DA şi dorinţa de a face parte din mişcare. În context, jurnalista Angela Aramă a recomandat ca în raioane oamenii, la fel, să se consolideze, iar membrii platformei vor merge în teritoriu şi îi vor susţine.
„În acest moment noi nu suntem pregătiţi de un „Maidan”, să zic aşa. Nu suntem consolidaţi. Ceea ce oferă platforma noastră este sprijin. Vom susţine toate manifestaţiile, protestele. Vrem să creăm o platformă mare, să mergem peste tot. Şi cu siguranţă vom găsi oameni pe care ulterior îi vom susţine în politică, dar vor fi oameni în care vom avea încredere. Ca să avem alte partide şi să schimbăm atitudinea politicienilor faţă de popor trebuie să ne schimbăm noi. Dacă nu ne schimbăm noi, politicienii vor rămâne la fel. De aceea trebuie să ne trezim”, a afirmat jurnalista.
La rândul său, politologul Igor Boţan afirmă că sentimentul de ruşine l-a făcut să adere la Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”.
„Platforma „Demnitate şi Adevăr” nu este politică şi aşa trebuie să rămână acum. Membrii platformei sunt absolut liberi să adere ulterior la un partid, să formeze altul, dar acum platforma trebuie să rămână civică. Eu am aderat la această platformă de ruşine că ambasadorii care vin în RM să-mi spună mereu că RM are o problemă care se numeşte corupţia şi că dacă în Germania s-ar fi întâmplat aşa ceva a doua zi toţi ar fi ieşit în stradă. De ruşine mare am aderat la această platformă. Al doilea motiv este că, în rol de cetăţean, am epuizat creditul de speranţă că cei care ne guvernează în ultimii 5 ani de zile mai pot fi crezuţi. Nu mai pot fi crezuţi. Acum 5 ani au zis: zero toleranţă faţă de corupţie. Ca Amnesty Internaţional să constate că în ultimii ani corupţia s-a agravat straşnic. Au zis: Moldova fără Voronin şi acum acesta a ajuns la guvernare. Aceşti oameni nu înţeleg că noi înţelegem că ei ne mint”, a punctat Igor Boţan.
Amintim că Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” a fost lansată la începutul acestei săptămâni, iar din ea fac parte: politologul Oazu Nantoi; avocatul Andrei Năstase; ex-judecătorul la CEDO Stanislav Pavlovschi; politologul Igor Boţan; jurnalistul Vasile Năstase, semnatar al Declaraţiei de Independenţă; ex-vicepremierul Valentin Dolganiuc, semnatar al Declaraţiei de Independenţă; ex-ministrul Finanţelor, Mihai Manole, ex-ambasador în SUA; avocatul Olesea Stamate, specialist în reforma justiţiei; juristul şi expertul anticorupţie Mariana Kalughin; jurnalista Angela Aramă, specialist în audiovizual; jurnalista Cornelia Cozonac, specialist în investigaţii; jurnalistul Alexandru Cozer; membrul organizaţiei „La Strada” Nicolae Misail; Dinu Plîngău, student; inginerul Vasile Zgardan, semnatar al Declaraţiei de Independenţă.
Sursa:jurnal.md