Platforma DA a refuzat să prezinte semnăturile la CEC; Andrei Năstase: „Ar fi o ilegalitate să depunem documentele la Comisia Electorală întrucât astăzi nu este zi pentru primirea actelor”

Imagine implicită

pda-cecReprezentanţii grupului de iniţiativă în favoarea candidatului la prezidenţiale Andrei Năstase a anunţat că nu va depune listele cu semnături la Comisia Electorală Centrală din motivă că astăzi, conform unei hotărâri, nu este zi de primire a documentelor.

„Am anunţat reprezentanţii mass-mediei că astăzi vom depune la CEC semnăturile. A fost de fapt o încercare a acestei Comisii Electorale, care ne împinge pe noi, nişte oameni care respectăm legea să încălcăm legislaţia. A fost intenţia preşedintelui Comisiei Electorale de a merge şi prezenta astăzi, zi de sâmbătă, documentele. De ce era nevoie ca astăzi, în zi de sâmbătă, să depunem actele, pentru că să-l pună în legalitate pe Lupu şi pe Plahotniuc, care pe 3 septembrie, într-o zi care nu era destinată primirii documentelor cu privire la înregistrarea candidaţilor la preşedinte, să-i fie înregistrate actele cu numărul unu. Ei vor să fie în toate liste să fie primii, şi la TV să fie pe butonul unu, şi în toate listele posibile din RM să fie primii”, a declarat Andrei Năstase.

În acest context, liderul Platformei DA a demonstrat că grupul de iniţiativă în favoarea candidatului din partea PD a încălcat legislaţia şi a solicitat CEC-ului să-i restituie formaţiunii pachetul de documente.

„Am decis astăzi să nu depunem documentele, deşi le avem în totalitate de o calitate impecabilă. Astăzi avem toate documentele, avem tot pachetul necesar, dar ar fi o ilegalitate să-l depunem astăzi la Comisia Electorală Centrală întrucât, potrivit hotărârii CEC, pentru primirea documentelor în vederea înregistrării grupurilor de iniţiativă pentru susţinerea candidaţilor la funcţia de preşedinte al RM se va efectua  la anumite date. Punctul doi din această hotărâre se referă la primirea documentelor depuse de solicitanţi în vederea înregistrării în calitate de candidaţi la funcţia de preşedinte după cum urmează: în zilele de luni până vineri, între orele 9:00-1.6:00. Pe data de 10 septembrie, sâmbătă, CEC nu poate face un astfel de exerciţiu, la fel cum CEC nu putea face un  astfel de exerciţiu nici pe dat de 3 septembrie, ziua în care au fost depuse documentele de PD, sfidând Universul, sfidând timpul, sfidând bunul simţ şi legea. Este o ilegalitate crasă pe care solicităm CEC să restituie documentele acestui grup”, a adăugat Andrei Năstase.

Totodată, Andrei Năstase a declarat că în legătură cu acest caz va sesiza toate organizaţiile internaţionale din ţară. „Vom sesiza toate instituţiile internaţionale şi naţionale din ţară. Mă adresez către OSCE, în Republica Moldova trebuie să fie instituită o instituţie specializată, deoarece fraudarea alegerilor a început deja. Şi acest lucru se vede cu ochiul liber. Guvernarea sfidează totul”, a adăugat preşedintele Platformei DA.

„Iniţial, reprezentanţii CEC-ului au spus că sâmbătă nu se permite depunerea, deoarece există acest regulament. După ce am întrebat de ce pe 3 septembrie a fost favorizat Marian Lupu, dumnealor nu au spus nimic. Ulterior, ne-au contactat  şi au spus că puteţi să veniţi mâine. Adică, au dorit să ne facă pe noi să intrăm în aceeaşi oală a fărădelegii, să intrăm în acelaşi loc, pentru ca să fim pătaţi şi să ne spună pe urmă că: şi voi sâmbătă aţi depus actele”, a explicat preşedintele grupului de iniţiativă, Alexandru Slusari.

Grupul de iniţiativă din partea Platformei Demnitate şi Adevăr a menţionat că listele cu semnături vor fi depuse în următoarele zile.

Sursa:jurnal.md