Platforma DA cheamă tinerii, părinţii şi profesorii la protestul din 6 septembrie: Fără participarea voastră activă alte miliarde vor fi furate
Studenţii şi tinerii din Republica Moldova reprezintă nucleul protestului de amploare organizat de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” pe 6 septembrie. Or, anume tineri sunt cei care vor pune baza unui nou sistem în Republica Moldova în locul celui corupt, preluând instituţiile de stat de sub captivitatea clasei politice care a adus ţara în faliment.
Sunt declaraţiile reprezentanţilor Platformei „DA” care au transmis astăzi, de 1 septembrie, un apel către tineri pe care îi îndeamnă să vină la Marea Adunare Naţională de duminica viitoare pentru a pune bazele unui viitor mai bun la ei acasă. Totodată, apelul este adresat părinţilor, profesorilor, precum şi directorilor instituţiilor de învăţământ.
Redăm textul integral al Apelului Platformei Civice Demnitate şi Adevăr către studenţi, tineri, părinţi şi profesori:
„Viitorul aparţine tinerilor şi el va arăta exact aşa cum îl constrim împreună. Implicarea generaţiei tinere în procesul edificării unei societăţi moderne este decisivă.
Tineri şi studenţi, vă îndemnăm să manifestaţi activism civic şi să vă implicaţi plenar în procesul de schimbare a clasei politice care fură ţara şi îşi bate joc de oameni şi în primul rând de viitorul tinerilor. Fără participarea voastră activă alte miliarde vor fi furate, îl loc să fie alocate pentru învăţământ sau la deschiderea locurilor de muncă pentru tineri. Vă îndemnăm să vă mobilizaţi şi să fiţi actorii principali în procesul de recuperare a instituţiilor de stat, pe care voi trebuie să le preluaţi şi să le conduceţi cu multă responsabilitate şi în afara oricăror scheme de corupţie. Fiţi nucleul şi motto-ul luptei cu această clasă politică degradată.
Stimaţi părinţi, amintiţi-vă de victoriile pe care le-am purtat împreună în anii 90 şi îndemnaţi-vă urmaşii să facă acelaşi lucrul. Veniţi cu noi la Marea Adunare Naţională pe 6 septembrie pentru a curma dezmăţul criminal al acestor importori politici şi a demonstra că adevărata putere aparţine poporului şi nu unui clan de bandiţi. Ştim că cea mai mare comoară a noastră sunt copiii, să le creem un viitor la noi acasă, să nu admitem ca şi ei să fie fugăriţi din ţară şi să le trimită bani oligarhilor. Trebuie să-i dăm pe mâna justiţiei reconstituite din temelie pe bandiţii de la putere care au furat băncile Republicii Moldova, să-i aducem în faţa poporului pe criminalii care au jefuit ţara, să-i scoatem din conducerea ţării pe cei care ne-au sărăcit şi umilit, să schimbăm întreaga clasă politică şi să-i tragem la răspundere pe care care au uzurpat puterea în stat – Plahotniuc, Filat, Ghimpu, Voronin, Lupu, Dodon şi alte canalii politice.
Domnilor profesori, dvstră reprezentaţi vocea, curajul şi demnitatea neamului. Oamenii se uită la ceea ce spuneţi şi faceţi. Sunteţi cei care veţi daţi tonul la renaşterea morală, spirituală, educativă şi socială a Republicii Moldova. Acum ca niciodată este nevoie de dvstră. Acum când se atacă perfid începuturile de reformă din sistemul de învăţământ, se dă bătălia vieţii noastre. De noi toţi depinde cine va învinge trecutul comunist sau viitorul european, oamenii cinstiţi sau bandiţii de la putere, oligarhii criminali sau poporul. Vă rugăm să-i organizaţi pe tineri, să fiţi cu ei la Marea Adunare Naţională. Locul dvstră este în avangarda luptei pentru dreptate şi libertate.
Domnilor rectori şi directori de licee, vă rugăm să luaţi o decizie corectă. Posibil să fie decizia cea mai importantă din activitatea dvstră. Aruncaţi fularele ruşinoase pe care liderii de partid vi le-au legat de gât. Trebuie să slujiţi ţara, nu partidele corupte şi privatizate de oligarhi. Acum se decide de care parte a baricadei vă postaţi – a poporului sau a ticăloşilor politici. Această decizie vă va marca toată viaţa. Acum ca niciodată tinerii au nevoie de sprijinul dvstră. Nu-i împiedicaţi pe tineri să lupte pentru viitorul lor. Vă îndemnăm să fiţi de partea demnităţii şi a adevărului. Toţi la Marea Adunare Naţională.
Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, 1 septembrie
Reprezentanţii Platformei au adresat acest mesaj în cadrul unei conferinţe de presă organizată astăzi. Totodată, ei a au respins speculaţiile lansate de instituţiile de presă afiliate oligarhului Plahotniuc, care sperie oamenii să nu iasă la protestul din 6 septembrie. „Alături de noi nu au ce căuta elemente care urmăresc scopuri obscure, meschine, de dezbinare, de revenire la treuca puterii. Aceste atacuri demonstrează că oligarhilor le este frică de aceste proteste”, au declarat reprezentanţii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr.
Dinu Plângău: Sunt student la Facultatea de Drept, am 21 de ani, am fost organizatorul primului protest contra guvernului. De atunci s-au alăturat mulţi oameni. Aceşti oameni care gândesc cu capul şi inima sunt pe cale de dispariţie. Aceşti oameni merită respectul şi admiraţia celor care speră într-un viitor prosper. Atunci pe spatele noastre am simţit cât de crude pot fi aceste atacuri din partea unei prese aservite, care fac jocul unor afacerişti şi zilnic promovează nişte mesaje mincinoase, care denigrează şi distrug orice spirit civic şi o atitudine corectă din partea cetăţenilor. Fac apel către tinerii care nu-şi mai găsesc viitorul al ei acasă şi vor să plece printre străini pentru a-şi căuta o viaţă mai demnă. Ei trebuie să conştientizeze cză părinţii lor lucrează la greu peste hotare pentru a le achita studiile. Voi trebuie să fiţi cei care veţi ridica steagul libertăţii, nu lângă scenă, dar chiar pe scena protestelor. Voi sunteţi cei care puteţi pune baza unui noi sistem în locul celui corupt. Asta este cea mai bună lege a lustraţiei care poate fi aplicată. Veniţi toată lumea în PMAN şi manifestaţi-vă, nu va fi niciun tânăr marginalizat. Voi trebuie să duceţi lupta contra sistemului şi să puneţi baza unui viitor mai bun la noi acasă.
Alex Cozer: Am revenit acasă încă din 2008 când avântul tineresc era mult mai mare. Am făcut o schimbare în 2009, dar din păcate nu s-a materializat cum am dorit noi. Azi trăiesc un sentiment pe care l-am trăit în 2008. Am un amic care a plecat în SUA. El mi-a spus că dacă va vedea la 6 septemrbie că oamenii vor lupta pentru viitor, atunci aceasta va conta în decizia sa şi este posibil să se întoarcă acasă. Marea tragedie care pune sub un semn mare de întrebare viitorul este că tinerii pleacă şi foarte mulţi nu se mai întorc.
Mă adresez către cei rămaşi aici să facă pentru acest tânăr din SUA un miniefort să iasă în stradă şi să demonstreze că aici este demnitate. Europarlamentarul Monica Macovei a spus că doar cetăţenii pot să-şi refacă ţara. Acest lucru s-a întâmplat în România, iar ce care au făcut acolo schimbarea ne îndeamnă şi pe noi să depunem eforturi pentru a ne europeniza, pentru a aduce această shcimbare.
Azi ne adresăm profesorilor, rectorilor. Doar uniţi putem să ne construim şi salvăm un viitor. Viitorul este sub un mare semn de întrebare.
Liviu Vovc: Sun un absolvent care deja de un an a fost aruncat în această junglă şi realizează cât de greu este să trăieşti cu un salariu minim să-ţi achtiţi gazda. Mă adresez către tinerii care nu au absolvit facultatea. Nu aşteptaţi părinţii să decidă, luaţi-i cu voii, dar voi trebuie să vă decideţi viitorul.
Chiril Moţpan: Vorbesc ca jurnalist, fost ofiţer de poliţie şi profesor universitar. Este important ca astăzi societatea să fie unită. Dacă reuşim pe 6 septembrie să facem chimbarea, putem să sperăm la un viitor demn. Am avut în aceste zile mai multe discuţii cu colegii mei de breaslă, foşti poliţişti, angajaţi ai structurilor de forţă. Foarte lumea se va implica şi va veni la protest. Să nu aibă nimeni sentimentul de frică că se poate întâmpla ceva acolo. Deja ne-am asumat această responsabilitate. Ordinea publică va fi asigurată inclusiv de foşti angajaţi ai instituţiilor de forţă. Vom depune toate eforturile ca această manifestare să decurgă paşnic, civilizat astfel ca demersul nostru să fie auzit.
Nicolae Josanu: Am trei copii, trei foşti studenţi, pe doi dintre care am reuşit să-i aducem înapoi acasă. Au făcut studii bune în şcoli frumoase. Sunt alături de tata, de noi, de dvstră. Vreau să fac un apel din partea copiilor mei, a tuturor copiilor care sunt alături de noi, de aceste proteste, să vină pe 6 spetembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Revendicările noaste sunt probleme sociale, nu politice. Ne-au furat bandiţii în miliarde, iar acum ţara are mari probleme. Raporul Kroll pentru care la fel am dat o groază de bani indică nume de hoţi. Reprezentanţii instituţiilor de drept au recunoscut că cine ştiu a fura, dar nimeni nu vrea să-i aresteze. Mizăm foarte mult pe tineri. Viitorul vă aparţine, veţi fi alături de noi şi veţi lua drapelul adevărului, al dreptăţii ca să-l duceţi mai departe.
Mihail Gonţa, profesor: Mă adresez compatrioţilor să fie cât mai uniţi şi să participe mare miting, care poate fi o Mare Adunare Naţională a întregului popor. Acest tip Plahotniuc care a intrat în sângele nostru cu răutatea lui, nu a fost votat de popor, a fost introdus în lista partidului lui Lupu arbitrar. Deci poporul nu l-a votat. El nu poate fi legitim, dar a devenit mai periculos. El trebuie arestat, nu-l mai tolerăm.
O mulţime de provocatori s-au activizat care răspândesc zvonuri ca Platforma ar fi împreună cu Petrenco, Dodon care au interese diametral opuse. Eu cred că 6 septembrie va fi a treia revoluţie care trebuie să fie definitivă pentru şansa noastră, care trebuie să aleagă ţara spre Europa, spre prosperare şi adevăr.
Vasile Năstase: La Platforma DA aderă cetăţeni oameni simpli. Fiecare are dreptul să facă parte din această platformă. Când maşinăria teroristă vorbeşte despre faptul că marea adunare este organizată de dodoni, petrenci, usaţi şi de tot felul de indivizi controversaţi, uită să spună că la Platformă au aderat combatanţii de pa Nistru, afganezii, orifiţerii din organele de forţă, fermierii, uniunea studenţilor, artiştii, medicii, studenţii, etc.
La protest vor participa foarte mulţi cetăţeni. Îi încurajez să vină toţi, să nu aibă sentimentul de frică. Oamenii trebuie să depăşească sentimentul şi să mearcă înainte cu speranţa. Dacă vom fi mulţi, vom reuşi să dăm jos acest regim criminal. Cele mai importante voci ale UE au declarat că în Moldova este uzurpată puterea, că este un stat urzurpat. Ne-am adresat rectorilor, directorilor de şcoli. Vrem să se dezică de partide care i-au atrase cu interese. Cred că interesul generaţiei de tineri trebuie să fie mai presus de orice interes. Mă adresez tinerilor. Părinţii lucrează din greu în străinătate, iar dacă nu vom face shimbarea aici în RM, epste câţiva ani va trebui să le rumaţi drumul, să lucraţi la negru.
Vasile Zgardan: Azi am asistat la festivităţile de la două licee. M-am întâlnit cu profesorii şi părinţii. Am venit optimist. Nu am citit în ochii oamenilor nicio frică, nicio teamă. Ne-au spus că toate colectivele de profesori şi părinţi vor fi în PMAN. Este un apel adresat tinerilor: cei care au suferit în acea zi a revoluţiei de 7 aprilie 2009, pe 6 septembrie aveţi o şansă de a vă întoarce înapoi ceea ce v-au furat. Pe 6 septembrie cu toţii să dovediţi că v-a trecut teama şi frica faţă de actele de banditism din 2009.
Andrei Năstase: Fiecare dintre noi are dreptul şi este obligat să să iasă la protest pe 6 septembrie şi să-şi ia ţara înapoi. Studenţi, profesori, părinţi. Ambasadorii statelor europene au fost şi ei în mulţime la protestele anterioare. Acum vor fi şi angajaţii ambsadelor. Lor nu le ste frică, Secretarul Comisiei Europene dacă ar fi în RM, fi printre noi. Europarlamentarul Monica Macovei la fel. Nimic mai important decât libertatea noastră nu poate fi. Fac acelaşi îndemn să fim uniţi, să demonstrăm prin civilziaţie, nu prin forţă. Atâtea ni s-au pus în cârcă. Oamenii ar trebui să facă analiză. Acum ne-au pus în buzunarul Moscovei. Se mizează pe faptul că au acaparat 80% din mass-media.
Valentin Dolganiuc: Protestul din 6 septembrie este începutul sfârşitului clasei oligarhilor din RM. Care este motivul protestului? Nu ne interesează viaţa de partid, dar consecinţele acestei activităţi criminale care s-au întrunit în clanuri mafiote. Cauzele protestuluisunt: miloardul furat, tarefele, devalorizarea leului, furtul Aeroportului, sistemul bancar la pământ, sistemul judidicar corupt la cheremul bandiţilor şi oligarhilor. Noi suntem societate civilă, nu urmărim scopuri politice. Ne desolidarizăm de alţii care urmăresc scopuri de dezbinare pe diferite criterii. De cei care au participat la acapararea statului împreună cu Plahotniuc, mă refer la Petrenco, Dodon, cei care au fost la cheremul lui Voronin. Nu ei sunt organizatorii. Alături de noi nu au ce căuta elemente care urmăresc scopuri obscure, meschine, dezbinare, de revenire la treuca puterii. Oligarhilor le este frică de aceste manifestări, de puterea stradală, pentru că un stat acaparat nu poate fi veşnic. Ne vom lua ţara înapoi.
Sursa:jurnal.md