Platforma DA: „Chiar dacă guvernarea adoptă legi pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, prevederile rămân doar pe hârtie; Regimul vrea să conserve corupţia şi sărăcia”
După un de la adoptarea legii cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, autorităţile nu au întreprins nimic pentru a pune în aplicare prevederile din această iniţiativă legislativă. Astfel, se repetă din nou situaţia când legile aprobate de guvernare rămân doar pe hârtie.
Declaraţiile au fost făcute de reprezentanţii Platformei Demnitate şi Adevăr, care au lansat o declaraţie privind măsurile de susţinere a businessului micro, mic şi mijlociu.
„Cu un an în urmă, Parlamentul a adoptat o nouă lege cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii. Au fost scrise foarte multe lucruri acolo despre importanţa businessului mic şi mijlociu, necesitatea de a sprijini acest segment, dar, din păcate, la noi legile cu bune intenţii se compensează prin neimplementarea lor. Noi suntem campioni la neimplementarea legilor. Adoptăm legi bune, dar sunt moarte. Acest lucru se face intenţionat, pentru a menţine controlul asupra schemelor financiare, fluxurilor financiare şi să nu fie posibil dezvoltarea businessului mic şi mijlociu, crearea unei clase mijlocii. Dezvoltarea economică este pericol pentru regimul actual, care are nevoie de conservarea corupţiei şi sărăciei”, a menţionat Alexandru Slusari, economist, vicepreşedintele Platformei DA.
Micşorarea cu 50% a cotei impozitului pe venit în următorii cinci ani, simplificarea evidenţei contabile pentru aceste întreprinderi, alocarea surselor bugetare şi atragerea unui număr maxim de proiecte externe, sunt doar câteva dintre măsurile propuse de Platforma DA pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii.
„Vreau să amintesc şi despre cei cinci piloni privind reformarea economiei: detenebrizare demonopolizare, detenebrizare, deoffshorizare, debirocratizare şi descentralizare. Iată în acest cadru vine şi declaraţia Platformei DA. Oamenii trebuie să înţeleagă că viaţă este şi după actuala guvernare. Trebuie să vină o forţă capabilă să facă legile drepte, să facă politici de stat drepte, să vină cu iniţiative în favoarea cetăţeanului, care nu este interesat nici de politică, nici de politicieni. Oamenii sunt sătui de politicieni. Iată de ce venim cu asemenea proiecte în favoarea omului pe care îl vrem acasă. Dacă am ajuns ca guvernarea să se ocupe de angajarea cetăţenilor noştri în străinătate, cred că am ajuns la culme ipocriziei, impertinenţei şi cinismului”, a menţionat liderul Platformei DA, Andrei Năstase.
„Republica Moldova ar putea deveni prosperă şi în situaţia actuală doar dacă va găsi soluţii reale pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Aceste întreprinderi sunt baza economiei. Noi antreprenorii avem impresia că acum şi legile, şi implementarea lor, şi instituţiile de stat, stau într-o situaţie de aşteptare. O incertitudine totală. Legile sunt doar pe hârtie”, a declarat reprezentatul Platformei Demnitate şi Adevăr Bălţi, antreprenorul Arina Spătaru.
Vă prezentăm mai jos Declaraţia integrală lansată de Platforma Demnitate şi Adevăr:
În toate ţările civilizate propăşirea economică şi bunăstarea cetăţenilor sunt posibile în mare parte datorită existenţei unui segment puternic dezvoltat al businessului mic şi mijlociu. Practica mondială denotă că anume acest sector al economiei generează mai multe locuri de muncă, asigură o concurenţă echilibrată, aduce mai multă eficacitate investiţiilor şi, implicit, preţuri mai mici pentru consumatori. Anume aceste elemente sunt în prezent prioritare pentru dezvoltarea social-economică a ţării.
În anul 2016, numărul întreprinderilor micro, mici şi mijlocii a constituit 51,6 de mii şi reprezintă circa 98,7% din numărul total de întreprinderi. Numărul salariaţilor care au activat în întreprinderile mici şi mijlocii în perioada de referinţă a constituit 313,5 mii de persoane, deţinând 61,2% din numărul total de salariaţi ai întreprinderilor. Însă veniturile din vânzări ale întreprinderilor mici şi mijlocii în această perioadă au însumat 124 954,4 milioane de lei sau doar 41,5 la sută din venituri din vânzări în total pe economie.
Pe 21 iulie 2016, Parlamentul a adoptat o nouă lege cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii. Art. 12 din lege prevede că statul acordă facilităţi fiscale pentru dezvoltarea întreprinderilor micro, mici şi mijlocii prin stipulările din Codul fiscal. Totodată, potrivit aceluiaşi articol, întreprinderile respective vor beneficia de o cotă minimă din contractele de achiziţii publice, după cum stabileşte legislaţia privind achiziţiile publice.
Cu regret, constatăm că după un an de la adoptarea legii respective, autorităţile statale nu au întreprins nimic pentru executarea mai multor prevederi din aceasta. Se repetă din nou situaţia când legile aprobate de această guvernare coruptă şi ipocrită, rămân doar pe hârtie.
Reieşind din toate cele expuse şi ţinând cont de importanţa vitală a domeniul businessului mic şi mijlociu pentru reabilitarea social-economică a Moldovei, Platforma DA propune implementarea următoarelor măsuri de sprijin al segmentului respectiv.
1. Micşorarea cu 50% a cotei impozitului pe venit în următorii cinci ani pentru întreprinderile micro, mici şi mijlocii din sfera producerii (cu condiţia că la întreprinderile respective sunt angajaţi câte cel puţin trei salariaţi şi salariul mediu pe întreprindere nu este mai mic decât salariul mediul pe ţara).
2. Introducerea în mai multe ramuri ale economiei (agricultură, comerţ, IT etc.) a unui impozit consolidat pentru întreprinderile micro, mici şi mijlocii , care va comasa un număr maxim de impozite şi taxe actuale.
3. Simplificarea evidenţei contabile pentru aceste întreprinderi.
4. Utilizarea parţială a rezervelor Băncii Naţionale a Moldovei şi a surselor bugetare, precum şi atragerea unui număr maxim de proiecte externe pentru finanţarea, în condiţii de facilitate, a întreprinderilor micro, mici şi mijlocii (granturi, dobânzi preferenţiale la credite, majorarea semnificativă a Fondului de garantare a creditelor pentru întreprinderile care nu dispun de gaj suficient). În vederea accesării finanţărilor facilitate, prioritate li se va acorda întreprinderilor din sfera producerii, tinerilor antreprenori şi femeilor antreprenoare.
5. Stabilirea urgentă în legislaţia privind achiziţiile publice a unei cote minime de 40 % pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi a unui mecanism funcţional de implementare.
6. Alocarea surselor bugetare şi atragerea unui număr maxim de proiecte externe, în vederea creării şi dezvoltării unei reţele de centre de consultare a întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, precum şi înfiinţării mai multor incubatoare de afaceri cu infrastructură de suport, destinate acestor întreprinderi, precum şi a clusterelor (concentrări geografice a mai multor companii cu activităţi interconectate gen producători, furnizori, institute de cercetare etc., în scopul creşterii productivităţii şi competitivităţii firmelor implicate).
7. Menţinerea pentru următorii cinci ani a sistemului actual de activitate comercială a persoanelor fizice în baza patentei de întreprinzător.
8. Crearea, în cadrul Ministerului Economiei, a Departamentului special privind susţinerea businessului mic şi desemnarea unui viceministru responsabil doar pentru acest domeniu, candidatura căruia va fi coordonată cu asociaţiile specializate de antreprenori micro, mici şi mijlocii.
Sursa:jurnal.md