PNL România: „Aici Platforma Demnitate şi Adevăr e cunoscută pentru efortul şi aspiraţia puternică de a scoate RM din captivitatea unui regim corupt şi de a implementa realmente Acordul de Asociere”

Imagine implicită

În România, Platforma Demnitate şi Adevăr este cunoscută pentru efortul pe care îl depune în aspiraţia puternică de a scoate Republica Moldova din captivitatea unui regim corupt şi de a implementa realmente prevederile Acordului de Asociere cu UE. Declaraţia vine din partea prim-vicepreşedintei PNL România, Raluca Turcan, care a venit cu un mesaj de felicitare în legătură cu crearea Organizaţiei de Femei a Platformei Demnitate şi Adevăr.

„Vă salut cu cele mai frumoase sentimente şi respect pentru implicarea civică de care daţi dovadă, inclusiv prin intenţia şi dorinţa de a crea Organizaţia de Femei a Platformei Demnitate şi Adevăr. Partidul Naţional-Liberal din România a făcut deja acest lucru şi vreau să Vă spun că femeile ştiu să facă politică, aducând în acest domeniu mult echilibru, devotament şi compasiune”, se spune în mesaj.

„Aici, în România, Platforma Demnitate şi Adevăr este cunoscută pentru efortul pe care îl depuneţi în aspiraţia puternică de a scoate Republica Moldova din captivitatea unui regim corupt şi de a implementa realmente prevederile Acordului de Asociere cu UE. Partidul Naţional Liberal din România vă susţine în acest demers şi sper să putem construi împreună mai multe poduri peste Prut, creând noi oportunităţi de dezvoltare şi interconexiuni între statele​​ noastre unite printr-un destin istoric comun”, afirmă prim-vicepreşedintele PNL România.

Mai mult, Raluca Turcan menţionează aspiraţia Platformei DA de a deveni membri ai Partidului Popular European şi spune că PDA merită să devină membru cu drepturi depline în cea mai mare familie europeană.

„Noi ne bucurăm deja de această calitate şi sper din toată inima să reuşiţi şi voi să faceţi ceea ce v-aţi propus. Cu siguranţă, PDA merită să devină membru cu drepturi depline în această familie europeană puternică, numeroasă şi responsabilă. Ne dorim să devenim parteneri şi pe această dimensiune cât de curând. Reformele aduc schimbarea şi, dacă sunt făcute cu dedicaţie şi sinceritate, ele devin garanţia prosperării şi bunăstării. Sunt sigură că, oficializând Organizaţia de Femei a Platformei Demnitate şi Adevăr, veţi avea o putere de convingere şi energie mult mai mare pentru a vă concentra asupra realizării scopului principal al partidului din care faceţi parte, acela de a face din RM o ţară în care să vrei să trăieşti.

Vă doresc multe proiecte de succes şi campanii inspirate, cât mai multe relaţii de prietenie şi susţinere reciprocă cu organizaţii similare de peste hotarele RM şi vă aşteptăm în vizită la Bucureşti, căci avem o experienţă pe care o putem împărtăşi cu dvs şi dorim s-o facem în timpul cel mai apropiat”, conchide Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte PNL.

Sursa:jurnal.md