Polemizând cu proştii // Editorial de Val Butnaru
Toată lumea ştie că ocupanţii ruşi au inventat o nouă formă de anexare ilegală a teritoriilor străine. „Războiul hibrid” – astfel a fost supranumită operaţiunea de cotropire a peninsulei ucrainene Crimeea.
Ceea ce am urmărit cu toţii a fost greu de înţeles şi de explicat. Pe de o parte, Rusia nega vehement implicarea forţelor sale armate în acţiunile din Crimeea şi, mai târziu, din Donbas. Pe de alta, „omuleţii verzi” şi tehnica militară rusească mişunau la orice colţ de stradă. Ruşii cotropeau teritoriul suveran al Ucrainei, afişând un rânjet idiot al vicleanului care i-a jucat pe degete pe europenii naivi.
Căpcăunul nostru a preluat de la Putin tehnica „războiului hibrid”, aplicând-o în domeniul manipulării opiniei publice. Mai întâi, şi-a băgat în buzunarul de la fundul pantalonilor vreo şase televiziuni. Apoi, a avut grijă să cumpere membri CCA, ca să fie sigur că nimeni nu se va atinge de fabricile lui de minciuni. În cele din urmă, a venit timpul lansării operaţiunii de discreditare a oponenţilor săi. De fapt, Căpcăunul are un singur oponent serios – Andrei Năstase – tânărul avocat curajos care îi poate veni de hac.
Căpcăunul a dat ordin să pornească maşina diabolică de fabricat minciuni. În acest timp, el stă în umbră, afişând acelaşi rânjet idiot al şmecherului şi al vicleanului înconjurat de „omuleţi verzi”. Nu vreau să mă refer în niciun fel la inepţiile înşirate de buhăieşii Căpcăunului.
Mai ţineţi minte o veche butadă lansată de Constantin Noica? „Nu-i răspunde prostului, în caz contrar rişti să fii atras într-o polemică cu prostul” – spunea filosoful. Împărtăşesc acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât scopul Căpcăunului este să te facă să răspunzi la inepţiile inventate de buhăieşii lui şi să te îngloade în discuţii stupide.
Andrei Năstase a găsit o formulă inteligentă de răspuns la incredibila avalanşă de minciuni. El i-a propus lui Plahotniuc să se întâlnească pe platoul oricărei televiziuni de la Chişinău pentru o confruntare în direct. Nu să-şi pună slugile mediatice să-i tracaseze mama, ci să dea dovadă de curaj şi să vină la un duel intelectual. Splendid răspuns! Pot să pun un pariu cu oricine că Plahotniuc nu va răspunde. Va tăcea că ăla în flora bogată a Patriei. Rânjetul viclean al Căpcăunului trădează doar o frică animalică în faţa celui care peste puţin timp îl va apuca de urechi şi-l va aduce în faţa justiţiei, să răspundă pentru toate crimele comise.
În acest punct, am putea încheia discuţia la subiectul în cauză. Dar… există un dar… E vorba despre nişte comentatori care, considerându-se echidistanţi şi deontologi, stau pe margine şi urmăresc, căscând de plictiseală, lupta decisivă cu regimul criminal oligarhic. „Da, Andrei Năstase ar putea fi omul potrivit pentru a fi preşedintele ţării, spun ei râzând într-un dinte, dar iată că scandalul de ordin financiar în care este atras…” Despre ce scandal vorbiţi? – încearcă să le explice câte vreun naiv. Acestea sunt falsuri lansate de zoiniţele Căpcăunului! Şi pe urmă, Năstase n-a fost niciodată funcţionar public, a câştigat bani doar în sectorul privat. Chiar nu vedeţi diferenţa?
Nu, presupuşii deontologi nu văd nicio diferenţă dintre Căpcăun şi Andrei Năstase. Tot aşa cum nu văd nicio diferenţă dintre Jurnal TV şi Publika sau oricare altă televiziune a oligarhului proxenet.
Nu am de gând să le explic ceva. Am să le aduc aminte doar de un principiu fundamental al presei: un ziar sau un post tv au misiunea să se afle în opoziţie faţă de putere. Nu s-o linguşească, ci s-o critice pentru orice abatere de la normă.
În rest rămânem la povaţa lui Noica: nu polemizăm cu proştii!
Val BUTNARU