Pompier român, medaliat cu aur în America

Imagine implicită

Iulian Pitulac roUn pompier din judeţul Vrancea a fost medaliat cu aur la campionatul mondial al poliţiştilor şi pompierilor, organizat anual în statul american Virginia. Pompierul din Focşani practică Taekwondo, iar la campionatul de anul acesta s-a clasat pe locul I, în faţa unui mexican şi a unui canadian. După ce a venit acasă cu medalia de aur, el a devenit mândria colegilor săi.

Iulian Pitulac practică arte marţiale din 1997. A îndrăgit Taekwondo în momentul în care a observat că acest sport îl învaţă în primul rând ce înseamnă disciplina şi corectitudinea. Iar rezultatele la competiţii au început rapid să apară.

„Sunt campion naţional de şase ori, am ocupat locul întâi la Cupa României de patru ori, sunt de două ori medaliat cu bronz la campionatul balcanic”, spune subofiţer Iulian Pitulac, pompier la ISU Vrancea.

În 2007 a devenit pompier la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

„Consider că meseria de pompier şi sportul sunt în strânsă legătură, deoarece ca să fii un pompier bun trebuie să ai o pregătire fizică şi psihică foarte bună. Practicând arte marţiale de aproximativ 18 ani, mă ajută să-mi îndeplinesc atribuţiile de serviciu într-un mod exemplar”, spune Iulian Pitulac.

Pasiunea pentru Taekwondo l-a făcut să devină cunoscut. A participat la mai multe competiţii din cadrul MAI, iar luna trecută a câştigat aurul în cadrul campionatul mondial al poliţiştilor şi pompierilor, care a avut loc în statul american Virginia. A fost singurul reprezentant al României la întrecerile de arte marţiale.

„Am simţit o bucurie imensă, nu am ştiut să mă exprim atunci, dar în interiorul meu eram foarte bucuros de rezultatul obţinut”, spune Iulian Pitulac.

Pentru ultimul concurs a slăbit şapte kilograme şi a intensificat antrenamentele. Ambiţia lui Iulian Pitulac este apreciată şi de colegii de muncă.

„Ne mândrim cu acest rezultat, colegul nostru face cinste la ISU Vrancea şi nu numai. Mi se pare o muncă foarte grea să ajungi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, este o muncă titanică”, spune Emiliam Chivu, pompier.

Pentru rezultatul obţinut în Statele Unite ale Americii, pompierul va fi recompensat de ISU Vrancea cu o primă de aproximativ 1.000 de lei, adică 60% din salariul său.

Sursa:digi24.ro