Ponta, reacţie pentru Băsescu: Locul meritat ar fi lângă Udrea. Aroganţă, ură, minciună, nesimţire
Premierul Victor Ponta a reacţionat la declaraţiile de luni seara ale fostului preşedinte Traian Băsescu, afirmând că locul meritat pentru acesta ar fi „lângă Udrea”, că fostul şef de stat nu are nicio remuşcare după 10 ani de „regim mafiot” şi adăugând: „aroganţă, ură, minciună, nesimţire”.
„Băsescu la TVR ( locul meritat ar fi lângă Udrea). NO NEWS – aroganţă/ură/minciună/nesimţire! nicio remuşcare după 10 ani de regim mafiot!”, scrie Ponta pe Twitter.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că România are o generaţie tânără ratată, cea a lui Victor Ponta, Dan Şova sau Monica Iacob-Ridzi, şi că începe să investească în Eugen Tomac, unul dintre puţinii care au rămas alături de el până în ultima zi de mandat.
„Este timpul unei generaţii. Avem o generaţie ratată, o generaţie de tineri, cea din care fac parte Ponta, Şova, din păcate Ridzi, pe care am susţinut-o enorm ca fiind o tânără cu aptitudini, e o generaţie tânără ratată. Toţi spuneau să vină tinerii, au venit şi sunt o dezamăgire, Ponta – un plagiator, mincinos, ce simbolistică este el pentru generaţia tânără”, a spus Traian Băsescu, la postul public de televiziune.
El a mai afirmat că preşedintelui Klaus Iohannis nu i se poate reproşa lipsa de voinţă şi de mesaje corecte, dar că acesta nu-şi va realiza dorinţa de a avea un Guvern PNL atâta timp cât “îl va mângâia pe corniţe” pe Victor Ponta.
Elena Udrea este în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Microsoft”.
Sursa:mediafax.ro