Poroşenko: PACEA începe cu ordinul meu de încetare unilaterală a focului
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat miercuri că va ordona „în curând” o încetare unilaterală a focului în estul ţării, în cadrul planului său de pace al cărui scop este să pună capăt insurecţiei separatiste proruse, scrie AFP.
„Planul de pace începe cu ordinul meu de încetare unilaterală a focului”, a declarat preşedintele prooccidental citat de agenţia Interfax-Ukraine.
„Imediat după aceea, vom primi susţinere faţă de acest plan pezidenţial din partea tuturor participanţilor (implicaţi în conflict). Totul se va desfăşura foarte rapid”, a adăugat Poroşenko.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au discutat, marţi, despre o eventuală încetarea a focului după ce doi jurnalişti ruşi au fost ucişi în conflictul care opune armata ucraineană miliţiilor proruse din estul ţării.
În planul său de pace, preşedintele ucrainean i-a cerut, de asemenea, preşedintelui Putin să recunoască oficial noua conducere a ţării după înlăturarea administraţiei proruse, la sfârşitul lui februarie.
Poroşenko a promis, de asemenea, miercuri, amnistie pentru „cei care vor depune armele şi pentru cei care nu au comis infracţiuni grave”.
Insurecţia prorusă s-a soldat cu cel puţin 320 de morţi începând cu 13 aprilie, când a fost lansată o operaţiune militară ucraineană.
sursa: antena3.ro