Partidul Popular European (PPE) a salutat decizia liderului Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, de a se retrage din cursa electorală în favoarea președintei PAS, Maia Sandu. Totodată, popularii europeni îl critică dur pe liderul PPEM, Iurie Leancă, pentru că a părăsit procesul de identificare a unui candidat comun la funcția de președinte.
Într-o declarație de presă remisă sâmbătă, PPE a salutat decizia celor trei partide anti-oligarhice, de a o susține pe Maia Sandu în cursa pentru funcția de președinte al țării.
„PPE a optat încă de la început pentru identificarea unui candidat comun de centru dreapta și sunt recunoscător PLDM și PPDA pentru decizia de a o susține pe Maia Sandu la funcția de președinte”, a menționat președintele PPE Joseph Daul.
El a declarat că aceasta este cea mai potrivită formulă în încercarea de a schimba starea de lucruri din Republica Moldova și de a demara lupta împotriva corupției din țară.
„Vreau să-mi exprim profundul respect pentru decizia liderului PPDA, Andrei Năstase, de a se retrage din cursă. Năstase a demonstrat că interesele naționale sunt mai presus decât interesele sale politice”, a menționat Daul.
Totodată, liderul PPE l-a criticat dur pe președintele PPEM, Iurie Leancă, care a abandonat discuțiile privind identificarea unui candidat comun la funcția de președinte din partea dreptei.
„În același timp îmi exprim regretul profund față de decizia liderului PPEM, Iurie Leancă, care și-a încălcat promisiunea făcută delegației PPE în mai 2016, de a identifica un candidat comun. O astfel de abordare este doar în interesul oligarhilor și a forțelor pro-ruse, care nu-și doresc ca Moldova să fie o țară prosperă. Îi solicit de urgență lui Iurie Leancă să se retragă din cursă și să o susțină pe Maia Sandu. Orice vot de centru-dreapta contează”, a mai menționat Joseph Daul.
El i-a urat succes Maiei Sandu în cursa pentru funcția de președinte și a îndemnat PPDA, PAS și PLDM să-și consolideze forțele în vederea alegerilor prezidențiale.