Misterul s-a risipit ca o ceață diafană.

Sondajele! Sondajele de opinie! Și cele pe care le cunoaștem, dar mai ales cele reale, de pe biroul  Păpușarului.

Favorabile opoziției protestatare, capabile să câștige detașat alegerile prezidențiale și parlamentare, dezolante pentru GCO (Gruparea Criminală Organizată), înregistrată la MJ ca Partidul Democrat.

Iată adevărata furie a coordonatorului.

De aici și loviturile suburbane, ticăloșite, imorale ale netrebnicilor lui Plahotniuc asupra Platformei Demnitate și Adevăr, asupra liderului acesteia, asupra întregii mișcări protestatare.

De aici și turbăciunea sconcșilor care au depășit orice limită posibilă, atacînd în haită o femeie de biserică, o mamă iubită și adorată nu doar de propriii copii, de propriii frați, de rude și vecini, ci de o întreagă comunitate unde-și duce veacul.

 Sentință cu executare

Deprinși să macine minciuni și să intoxice opinia publică cu fel de fel de gogomănii, celulele teroriste media ale oligarhului aflat în cădere liberă și-au depășit propria condiție inumană.

Au declarat fără drept de apel, că, vezi doamne, mama unor lideri ai protestelor a rămas să zacă într-o sărăcie lucie, neavînd nici posibilitatea să-și facă barem o intervenție chirurgicală.

Una de care nici măcar nu este nevoie!

Pentru că au fost multe.

Prea multe pentru o viață de om.

Niciodată nu e suficient ceea ce faci pentru părinții, copiii, consîngenii tăi.

Trebuie, însă, să-i întristăm pe șobolanii lui Plahotniuc care ne-au pîngărit casa părintească, călcînd cu ciolanele otrăvite pe ulicioara din lumea copilăriei noastre. Strictul necesar si decența sunt și vor fi mereu prezente în viața celei care ne-a dat suflare, educație și caracter.

 Suferința, sau Femeia dintre icoane

Uneori, mama îmi recitea versuri în limba franceză.

O întrebam de ce nu a mers să facă studii superioare, de ce a rămas acasă.

“Eram singura fată la părinți, printre cei 6 frați. Mi-aș fi dorit să fiu profesoară, dar a trebuit să rămîn pentru a îngriji de gospodărie, împreună cu bunicii tăi.”

Și-a sacrificat un vis, acela de a ajunge într-o aulă universitară.

Și l-a compensat, cumva, muncind o bună parte a vieții sale la grădinița de copii. Și asta după ce și-a măcinat sănătatea la avicola din sat, la culesul și înșiratul frunzelor nocive de tutun.

Se întâmplase, mai exact, după ce a suportat prima operație din viață, cea de varice, efectuată de doctorul Lâsîi la Spitalul Republican din Chișinău.

Jubileul a prins-o pe un pat de spital, după ce a suportat o a doua intervenție chirurgicală, una extrem de comlicată la nivelul coloanei vertebrale.

A fost momentul cînd a obținut și gradul nenorocit de invaliditate…

… Acum trei ani, în urma unei crize pulmonare, am fost puși în fața unei dileme greu de rezolvat. Profesorul Gladun nu doar că recomanda, insista asupta oportunității extirpării unei părți din zona pulmonară. “E o crenguță uscată acolo, vom tăia-o ușor și totul va fi bine”, ne încuraja experimentatul doctor.

Am convocat un consiliu de familie. Inclusiv cu participarea lui Simion Potlog, șeful secției de chirurgie de la spitalul raional Telenești, un specialiat redutabil și ruda noastră prin alianță. La peste 70 de ani e greu, imposibil să calculezi efectul anestezic asupra organismului. A trebuit să ne pronunțăm fiecare în parte și am decis, unanim, să mergem pe mîna bunului doctor.

Experiența și profesionalismul profesorului Gladun și echipei sale de medici au dat rezultatul scontat.

Ni s-a permis să intrăm la cîteva ore de la intervenție în secția de reanimare.

Era ziua în care se născuse, parcă, a doua oară.

Iernile de lângă mama…

Ultimele 7-8 ierni au fost cele mai călduroase din viața mea.

Începînd cu mijlocul lui noiembrie și pînă în martie-aprilie, mama s-a regăsit mereu la Chișinău, fie la Andrei, fie în apartamentul nostru din bulevardul Dacia.

Mergea la biserică în fiece duminică. Ba la Ciuflea, ba la Sfântul Dumitru, ba în bisericuța pe atunci în construcție a părintelui Tudor Bortă de la intersecția dintre Independenței și Hristo Botev. Mama a fost, este și va fi mereu printre icoane.

În toți acești ani era mereu cu cartea în mînă.

După ce a citit cam tot din bibliotecă cu conținut religios, m-a rugat să-i recomand ceva dintre scriitorii noștri.

M-am oprit, mai întîi, la Eminescu.

Acasă

Primăvara, cînd soarele iese din captivitatea iernii, mama vrea acasă.

E dorul de iarbă, de frunză, e suferința și singurătatea unei intimități pe care numai icoana ei și locul unde-și pleacă genunchii le pot înțelege.

E chemarea pămîntului, a veșniciei, a sacralității.

E neliniștea copilului din sufletul ei care a crescut odată cu războiul, foametea, deportările.

E durerea mamei care și-a pierdut doi băieți, Ion și Nicolae, imediat după naștere, în 1962 și 1964.

E durerea unei soții care și-a pierdut bărbatul la nici 40 împliniți.

Și poate e așteptarea fără de care sîngele nu ar avea puls.

Fereastra cu umbre

Mai aproape de tot și de toate este sufletul tău, mamă…

Însingurată, alinând peste vremi asteptările

Mereu alături de noi, adunând depărtările…

Mai aproape de tot și de toate este crezul Tău, mamă.

Clepsidra toamnei cerne clipele-n gene sumbre.

Liniștea unei jumătăți de inimă bate ca o dumnezeie…

Și-n cealaltă jumatate e furtună de curcubeie.

Mamă, e  Cineva la fereastra ta cu umbre!

Purificarea

O vom ruga numaidecît să stropească cu agheasmă locul prin care a trecut haita.

Pe unde au călcat spînii lui Plahotniuc care ne-au pîngărit casa părintească, călcînd cu ciolanele otrăvite ulicioara copilăriei noastre.

Vasile Năstase