Pregătirile de Paști sunt pe ultima sută de metri.
Cu câteva zile înainte de Sfintele Sărbători de Paști, autoritățile promit că scuarul Catedralei va fi iluminat în perioada 3-13 mai, iar în noaptea Învierii, transportul public va circula până târziu.
Nicolae Vereșco a anunțat în ședința de lucru a Primăriei că în perioada pascală, chișinăuienii vor beneficia de decorații iluminate, care, potrivit lui, consumă foarte puțină energie electrică. Iluminatul decorativ va fi conectat pe străzile care vor avea astfel de instalații.
Anul trecut, decorațiile din scuarul Catedralei Mitropolitane, „Adormirea Maicii Domnului” au fost închiriate din România și au costat 45 mii lei.
Cît despre transportul public din noaptea Învierii tot la ședința Primăriei, s-a stabilit că autobuzele și troleibuzele vor circula cu o oră mai mult, iar 40% din unitățile de microbuze vor circula pînă la ora 6:00.
Anul acesta, Paștele se va sărbători pe 5 mai.