Premiu. Cea mai curajoasă femeie din România

Imagine implicită

Laura StefanPentru al doilea an la rând , premiul „Cea mai curajoasă femeie din România” revine unui luptător anticorupţie. Laura Ştefan a primit distincţia din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, ca o recunoaşterea a eforturilor sale în apărarea statului de drept din România. Anul trecut, la prima ediţie a evenimentului, marele premiu i-a revenit Laurei Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA.

Oficialii americani au fost impresionaţi de efortul Laurei Ştefan în lupta împotriva corupţiei din România. Au amintit, printre altele, că ea a scris statutul de funcţionare al Agenţiei Naţionale de Integritate.
„Domnişoara Ştefan posedă o combinaţie unică de curaj, cunoştinţe şi inspiraţie, care o transformă într-un activist neobosit în domeniul statului de drept”, a spus Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.

„Cred că atât eu, cât şi doamna Kovesi considerăm aceste premii ca fiind date pentru cei care sunt în spatele nostru. Dumneai pentru munca procurorilor DNA de acum şi de dinainte, iar eu pentru munca tuturor colegilor din organizaţiile neguvernamentale şi a jurnaliştilor care vorbesc zi de zi despre problemele grave pe care România încă le are în lupta împotriva corupţiei”, a spus Laura Ştefan, membru Expert Forum.

La ceremonie a fost prezentă şi Laura Codruţa Kovesi. Procurorul-şef anticorupţie a apreciat faptul că premiul a rămas şi anul acesta în domeniul anticorupţiei.

„Cred că toţi vrem ca în această ţară să mergi la doctor şi să nu trebuiască să dai mită, să iei un examen în condiţiile cele mai corecte. Toată lumea vrea să îşi rezolve probleme cu respectarea legii, fără a fi nevoit să ofere mită sau alte cadouri”, a spus ea.
Ambasada SUA la Bucureşti a nominalizat alte trei femei pentru trofeul de cea mai puternică femeie din România. Nicoleta Biţu – director executiv al Asociaţiei Romano ButiQ pentru efortul de susţinere a drepturilor femeilor rome, Rodica Mihăilă – profesor în cadrul Universităţii Bucureşti pentru munca depusă în reformarea sistemului educaţional din România și doctorului Carmen Ungurean pentru îmbunătăţirea sistemului public de sănătate.

Sursa:digitv.ro