Pe pagina de Facebook a părintelui Boian Alexandrovici, vicar al Timocului și protopop al Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, de la Negotin, continuă polemicile despre scrierile bisericești în „limba română veche”. Asta după ce pe pagina preotului a apărut o Liturghie datată la 1887, scrisă într-o ortografie de epocă a limbii române. Unul din preoții români de la Negotin se arată categoric: „Limbajul liturgic nu e CAPRA CU TREI IEZI, să o dăm oamenilor, să o citească nepoților!”

„Limba română literară în anul 1887″ – așa se intitulează o postare de pe pagina de Facebook a părintelui protopop Boian Alexandrovici, făcută împreună cu preoții Ovidiu Doru Ursu, Petru Hogea, Florin Papavă, Antonie Isac, Ștefan Șarampoi și Cătălin Lăudat. Postarea constă de fapt în trei fotografii reprezentând coperta și două pagini de interior ale unei scrieri bisericești foarte vechi, datată 1887, o „LITURGHIE” scrisă în limba română, dar o limbă cu o ortografie de epocă, etimologizantă, o ortografie la care s-a renunțat mai apoi, fiind considerată un experiment nereușit, în favoarea unei ortografii fonetice stabilite de Academia Română.

Postarea vechii Liturghii vine după ce pe data de 7 martie 2015, tot pe pagina părintelui Boian a apărut coperta unei cărți numite „Slujba de înmormântare – pentru preoții din Valea Timocului”, scrisă în „limba română veche”. Despre această carte, elaborată la Editura Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, părintele Boian Alexandrovici ne-a declarat că s-a scos în număr restrâns doar „pentru uzul intern”.

Salutăm cu respect toate eforturile preoților români de la Negotin pentru păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și identității religioase a poporului român, însă dorim să informăm cititorii noștri că această ultimă postare a stârnit o dispută vie în ultimele 24 de ore. Nu mai puțin de 18 comentarii a adunat postarea, unele dintre ele fiind argumentate științific și academic, în timp ce altele sunt notate cu o vizibilă iritare.

Desigur că din orice controversă se naște progresul, iar din orice confruntare de idei se poate propaga soluția cea mai bună, asta însemnând că salutăm și încurajăm astfel de dezbateri, despre care chiar avansăm ideea continuării lor la mese rotunde și seminarii, nu numai pe rețelele de socializare, felicităm așadar preoții pentru toate lucrurile bune pe care le fac, dar și pe cei care analizează activitatea prea cucernicilor părinți iconomi de la Negotin.

„Nu este vorba aici despre limba română LITERARĂ!”

Cunoscutul jurnalist, scriitor și politolog basarabean, președinte al Asociației „Răsăritul Românesc” – Vlad Cubreacov aduce o argumentație plină de înțelepciune și de har: „Nu este vorba aici despre limba română LITERARĂ, ci despre o ORTOGRAFIE DE EPOCĂ, ETIMOLOGIZANTĂ, care a constituit un EXPERIMENT OFICIAL NEREUȘIT și la care s-a renunțat destul de repede în favoarea ortografiei fonetice stabilite de Academia Română ca autoritate științifică supremă a națiunii noastre. Acest exemplu de ortografie etimologizantă nu poate servi drept argument în Serbia de Răsărit pentru înlocuirea limbii literare în cultul liturgic cu standarde improvizate ale scrierii românești. Orice grai poate fi folosit în predică și pastorație prin viu grai (așa cum se și întâmplă azi în România și Basarabia), dar nu poate reprezenta o normă scrisă, standardizată diferită de norma literară română unică și comună românilor din lumea întreagă. Două sau mai multe norme scrise ar însemna două sau mai multe limbi deosebite”.

„Avem o singură LIMBĂ comună!”

De asemenea, Cubreacov aduce în discuție cu limpezime identificarea singurelor norme care se ridică deasupra graiurilor diferite ale limbii române, ale dialectologiei ei. „Românii din Serbia de Răsărit vorbesc mai multe graiuri diferite ale limbii române și, în cultul liturgic ortodox, singurele norme care se ridică deasupra acestor graiuri diferite sunt: 1) limba română literară cu normele ortografice, ortoepice și de punctuație stabilite de Academia Română și 2) textele canonice aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. GRAIURI locale avem mai multe, cum au toate neamurile, dar avem o singură SCRIERE, pentru că avem o singură LIMBĂ comună. Indiferent de motivații sau intenții, orice încercări de a stabili pentru românii din Serbia de răsărit, din Basarabia sau de oriunde altundeva standarde lingvistice diferite de standardul stabilit de Academia Română sunt susceptibile de intenția de legitimare a unor noi „limbi” diferite de română. Asemenea demersuri sunt de condamnat și de combătut cu toată puterea”, concluzionează Vlad Cubreacov.

Sfaturi bune

Există și comentatori care transmit preoților sfaturi dintre cele mai bune: „Preacucernici Părinți, nu e buna calea pe care ați început sa mergeți, mai ales că sunteți veniți din țară și nu ați învățat să citiți după bucoavnă, ci după abecedar. Voi trebuie să fiți apostoli și luminători ai fraților noștri români din Serbia, să îi ajutați, nu să îi mențineți în bezna cunoștinței adevărului, sub obroc. Mă rog la Bunul Dumnezeu să vă lumineze calea!”

La un moment dat, părintele iconom stavrofor Ovidiu Doru Ursu răspunde cu un verset interesant, din Ioan (13, 7): „Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, clar vei înțelege după aceasta”.
Un alt părinte stavrofor, Ștefan Șarampoi, pare puțin iritat și scrie: „Daaaa… Limba română… Mare lucru…. Oricum, spor la treabă!”, ca răspuns la postarea unui comentator ce încerca să îi explice că la Belgrad se va discuta direct cu autoritățile despre folosirea limbii române de către comunitatea românească din Serbia de Răsărit.

„Liturghia nu e CAPRA CU TREI IEZI!”

Părintele iconom stavrofor Doru Ovidiu Ursu simte apoi nevoia să fie și mai categoric: „Serbia este un stat laic (declară masa politică de aici) nu văd ce probleme ar fi… Nici noi nu ne implicăm în slavona lor liturgică… Vorbim strict de limbaj liturgic!”, iar părintele Ștefan Șarampoi pune „punctul pe i”: „Da, care este doar pentru preoți… (n.n.: limbajul liturgic). Nu este vorba despre „Capra cu trei iezi”, care să o dăm oamenilor s-o citească copiilor sau nepoților…”

„Aveți grijă, în calitate de păstor, să zidiți, nu să smintiți!”

Acesta e sfatul venit de la un alt comentator, Dorian Theodor, care spune: „Oare ce Sfat ar da Domnul și Mântuitorul Nostru Iisus Hristos? Cu siguranță ar fi spus, aveți grijă în calitate de păstor să zidiți, nu să smintiți! Cu alte cuvinte, dacă ne ocupăm de o zidire… Putem face o paralelă între zidirea sufletelor și construcția unui edificiu. Imaginați-vă dragi români cum ar arăta o construcție realizată nu după o normă, ci după mai multe, o normă mai veche, una mai nouă… cum ar rezista construcția la solicitările distructive ale vântului, ploii, cutremurului?… și asta așa pentru că o normă ne-ar place nouă mai mult decât alta, judecând în mod personal, dar în nici un caz ca parte a unui întreg ale cărei dimensiuni ziditoare trebuie în mod necesar să urmărească aceleași similitudini care se regăsesc în fiecare parte a întregului din care reclamă că face parte. Așadar, pe lângă credință, limba română este cea care zidește Neamul Românesc, de oriunde și oricând. Oare avem nevoie în aceste zile, când „cutremurul”, „vântul” și alte „intemperii” lovesc în Neamul Românesc, să adăugăm disonanțe ce pot servi la năruirea unui întreg? Doamne Ajută la înțelegere și înțelepciune pentru toți cei ce vor binele Neamului Românesc!”

Argumentele lui Vlad Cubreacov

Vlad Cubreacov le adresează trei întrebări părinților Ovidiu Doru Ursu și Ștefan Șarampoi: „Dacă această carte (Slujba înmormântării) este tipărită doar pentru uzul celor 7 preoți din protopopiat, de ce i se face publicitate pe internet? De ce se dorește aducerea și menținerea ei în centrul atenției PUBLICE? Cui servește acest tip de DEMONSTRAȚIE publică?”, iar în sprijinul chestionării sale, analistul basarabean aduce înțelepciunea Cărții Sfinte: „Înaintea celui străin nu face nimic care trebuie să rămână tăinuit; tu nu ştii ce poate născoci el. Lucraţi lucrul vostru mai înainte de vreme, şi El va da plata voastră la timpul potrivit. Omul înţelept va tăcea până la vreme, iar cel îngâmfat şi nebun va trece peste vreme. Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 8:18; 18:37; 20:6 Pentru orice lucru este o clipă prielnică (…) Vreme este să taci şi vreme să grăieşti. Ecleziastul 3:1; 3:8″

„Am întrebat clar care e rostul ETALĂRII pe internet, adică în spațiul PUBLIC a acestei tipărituri. Dacă este ceva intern, intern să rămână și spre folos, nu spre AFIȘARE în ochii tuturor, nu spre laudă, nu spre stârnire de interes și curiozitate. Niciodată nu putem ști cum pot folosi neprietenii românilor împotriva românilor lucrurile făcute chiar de români. L-am rugat pe părintele Boian să-mi trimită imagini ale textului și mi-a trimis. Deci, am văzut textul de sub coperta DEMONSTRATĂ publicului larg.

Textul nu este nici în româna literară, nici în vreunul din graiuri, ci este o sinteză, o COMBINAȚIE, cum se spune în prefață. Este un text artificial, STANDARDIZAT contrar multor reguli ale limbii române și în afara autorității bisericești. Cât privește Republica Moldova, precizez că doar Patriarhia Moscovei, care lucrează din gros la dezbinarea românilor și împărțirea lor în români și moldoveni (aceștia din urmă văzuți ca masă de asimilare/rusificare) a tipărit cărți de rugăciune și chiar Biblia cu alfabet RUSESC, specificând că este vorba despre o limbă zisă „moldovenească”, diferită de limba română. Biserica noastră condamnă cu putere aceste atacuri la unitatea limbii și națiunii române. Paralela dintre încercările de deznaționalizare a românilor întreprinse de ruși și de sârbi este valabilă. Și unii și alții apelează la orice mijloace pentru îndepărtarea românilor de limba română normativă, îngrijită și literară, încercând să o substituie cu forme regionale, locale, populare, etc.”, subliniază Vlad Cubreacov.

Romeo Crîsmaru
Sursa:jurnalromanesc.ro