Preşedintele CALM: „În ultimii ani există o presiune enormă asupra primarilor din RM; A fost denaturat statutul alesului local”

Imagine implicită

În ultimii ani există o presiune enormă asupra aleşilor locali din Republica Moldova. Au fost întreprinse mai multe schimbări la nivel de legislaţie care au denaturat statutul alesului local. Mai mult, acum, s-a ajuns în situaţia când fruntea autorităţilor locale pot să ajungă şi oameni care n-au trecut prin alegeri locale. Opiniile au fost exprimate de preşedintele Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, Viorel Furdui, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„Dacă vorbim despre statutul alesului local ştim foarte bine că în ultimii ani există o presiune enormă asupra aleşilor locali. Au avut loc nişte schimbări care au denaturat statutul alesului local, au fost schimbări la nivel de legislaţie, în baza cărora conducători ai autorităţilor locale pot deja să ajungă şi oameni care n-au trecut prin alegeri locale. Am văzut ce se întâmplă în mun. Chişinău cu suspendarea primarului general, o situaţie foarte stranie care este în vizorul Consiliului Europei şi a ajuns în vizorul Comisiei de la Veneţia. Vedem cui toate aceste arestări bizare în baza unor motive care depăşesc raţionamentele şi vedem practic în marea majoritate a cazurilor lipsa finalităţii acestor cazuri. La început ni se arată nişte show-uri precum că sunt arestaţi nişte primari, că sunt intentate nişte dosare, apoi totul se linişteşte şi nimeni nu ştie ce se întâmplă mai departe. Asta doar pe componenta statutului alesului local”, a mai menţionat Viorel Furdui în cadrul interviului.

Totodată, Viorel Furdui spune că în Republica Moldova există un sistem excesiv de centralizat financiar economic, nemaivorbind de politic şi administrativ.

„În acest condiţii, orice primar care vrea să facă ceva în această ţară, în mare parte e foarte şi foarte dependent de situaţia politică la nivel central. Anume din păcate foarte multe fonduri din Republica Moldova şi accesul la aceste fonduri depind foarte mult de afilierea la un partid sau la altul, mai ales cele care se află la guvernare şi din păcate, pe acest domeniu, noi am progresat foarte puţin”, a adăugat preşedintele CALM.

„Răspunzând la întrebarea de ce s-a creat această situaţie, vreau să vă spun că este o enigmă, pe de o parte, iar pe de altă parte, probabil, există şi o explicaţie. De ce este o enigmă? Pentru că noi vedem şi ştim foarte bine că în RM democraţia locală, autonomia locală este unul din domeniile problematice în raport cu instituţiile internaţionale şi în special cu Consiliul Europei, alături de justiţie, drepturile omului şi libertatea mass-media. În acest domeniu avem restanţe enorme pe mai multe capitole, practic toate recomandările care au existat din partea Consiliului Europei astăzi putem să constatăm că nu au fost realizate. Am avut şi foi de parcurs pe domeniul acesta, semnate cu atâta fast şi toate ele practic nu au fost realizate”, a mai spus Viorel Furdui.

Referindu-se la acest capitol, preşedintele CALM a mai spus că „al doilea aspect, probabil, mulţi pot lega această situaţie şi lipsa de progrese pe acest domeniu anume datorită faptului că în ultimul timp probabil au fost aceste schimbări a sistemului electoral şi probabil rolul administraţiei publice locale a crescut în cadrul acestui sistem electoral şi cineva consideră că ar trebui să fie controlat”.

„Există acum nişte discuţii legate de aşa-numita reformă administrativ-teritorială. Unii specialişti vorbesc despre faptul că comunităţile locale din RM sunt prea mici etc. noi considerăm că această abordare e foarte superficială şi neobiectivă, pentru că într-un sistem excesiv de centralizat economic, financiar şi administrativ, practic acum toate comunităţile, indiferent de mărimea lor, sunt dependente într-o măsură foarte mare de centru. În RM niciodată nu s-a încercat o altă modalitate, mult mai flexibilă de a soluţiona această problemă, de a merge întâi pe calea descentralizării, de a întări autorităţile locale, de a le transfera mai multe resurse financiare, pentru ca după aceasta de a vedea cine se descurcă cu adevărat şi cine nu se descurcă, fiindcă situaţia e extraordinar de diferită în diferite localităţi. Sunt localităţi mici cu o bază economică mare, sunt localităţi mari cu o bază economică mai puţin importantă”, a punctat Viorel Furdui.

Sursa:jurnal.md