Presedintele suspendat al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare
Presedintele suspendat al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu executare in dosarul Centrul Militar Zonal Constanta, in care este acuzat de abuz in serviciu in forma continuata.
Conform Agerpres, decizia instantei nu este definitiva.
In respectivul dosar, Nicusor Constantinescu a fost trimis in judecata, in 2014, de procurorii DNA, pentru abuz in serviciu in forma continuata, fiind acuzat ca in perioada 2009 – 2013 nu a asigurat finantarea CMZ conform atributiilor legale care ii reveneau ca presedinte al CJ Constanta.
Potrivit anchetatorilor, prin faptele de care este acuzat, Constantinescu a provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apararii Nationale de circa 67.000 de lei.
Nicusor Constantinescu este anchetat in mai multe dosare. Printre altele, este acuzat ca ar fi prejudiciat cu peste 8 milioane de euro judetul Constanta, ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi si ca ar fi atribuit ilegal niste terenuri.
Sursa: stirileprotv.ro