Președintele ucrainean ordonă crearea unor coridoare umanitare în estul țării
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a ordonat marți crearea unor coridoare umanitare pentru a permite civililor să părăsească zona de conflict în estul țării, a anunțat președinția pe site-ul său, informează AFP și Unian.
„Pentru a evita noi victime în zona operațiunii antiteroriste, președintele a însărcinat conducătorii forțelor de ordine să creeze toate condițiile necesare pentru civilii care doresc să plece”, menționează textul președinției de la Kiev.
Poroșenko a ordonat guvernului să organizeze transportul, hrana și serviciile medicale pentru aceste persoane, iar administrațiilor locale să asigure condiții de cazare acestora.
Decizia respectivă a fost anunțată în finalul unei întâlniri avute de președintele ucrainean, marți dimineață, cu șefii Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), ministerelor de Interne, Apărării și Serviciului pentru Situații de Urgență.
Forțele ucrainene desfășoară din 13 aprilie o operațiune militară împotriva insurgenților înarmați proruși în estul țării, care s-a soldat deja cu peste 200 de morți, între care rebeli, soldați și civili.
Rusia a cerut de mai multe ori crearea unor astfel de coridoare și chiar a prezentat un proiect de rezoluție în acest sens în Consiliul de Securitate al ONU, dar fără succes, relevă în acest context agenția de presă rusă Ria Novosti.
sursa: agerpres.ro