Tot mai insistent văd cum este plantat în societate mitul că „Preşedintele nu e important. Preşedintele nu poate schimba nimic. Aceste alegeri nu contează.”

Este un fals răspândit ca să ne adoarmă vigilenţa şi să îl lăsăm pe Plahotniuc să fure aceste alegeri. Oameni ce gândesc liber au ajuns să creadă asta.

Am o întrebare: dacă Preşedintele cu adevărat nu contează, e gata Plahotniuc să renunţe la funcţia asta şi să o dea opoziţiei care, împreună, are o credibilitate de minimum cinci ori mai mare decât guvernarea? Exact. Nu o va face. Pentru că ei ştiu că Preşedintele poate face suficiente ca să sară penele din ei.

Mai jos poftiţi decât unul din scenariile posibile – cum preşedintele, în decurs de un an, poate efectiv să-i distrugă pe cei ce acum se numesc guvernare. Sau, cel puţin să pună un început al procesului. Fără violenţe, fără revoluţii, conform legii şi cu susţinerea masivă a oamenilor.

1. Începem cu faptul că, în conformitate cu Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate, „Serviciul este condus de un director, numit în funcţie de Parlament, la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani” (Art 13). Deci, Preşedintele pur şi simplu va trebui să respecte legea şi principiile depolitizării instituţiilor de forţă şi să înainteze un om integru, competent, cu nervi de fier şi intenţii bune, ce nu se va vinde. Oameni de aceştia există, lor pur şi simplu le este greaţă să lucreze la stat. Ei pot fi convinşi. Preşedintele va face consultări publice cu fracţiunile, va pune presiune, va chema oamenii să îl susţină şi va forţa Parlamentul să îşi facă treaba şi să voteze un om curat la această funcţie. Va fi un efort organizat de strângere a voturilor deputaţilor. Să-i zicem advocacy – metodă absolut legitimă. Ţara va trăi cu acest subiect zi de zi iar Preşedintele, susţinut de oameni, va fi leaderul acestui efort. Presa va vâna deputaţi unul câte unul întrebându-i cum vor vota. Parlamentarii noştri sunt atât de fricoşi că au să voteze. Ei se tem de Plahotniuc, dar totuşi de popor se tem mai tare. Nicio lege nu va fi încălcată şi în capul mesei va fi interesul oamenilor, nu al lui Plahotniuc. Preşedintele câştigă prima luptă cu sistemul.

2. Mai departe. Conform aceleiaşi legi, Preşedintele, la propunerea Directorului SIS, numeşte în funcţie directorii adjuncţi ai SIS. De aici în jos, o curăţare este inevitabilă. Eu am convingerea că în această instituţie, afară de cumătri, fraţi şi alt fel de rude de ale politicienilor, sunt oameni dedicaţi, la fel de enervaţi ca mine pe ceea ce se întâmplă în această ţară, cum un om o distruge, împreună cu câţiva prieteni. Mâinile lor trebuie dezlegate ca ei pur şi simplu să îşi facă lucrul. Deci, Preşedintele eliberează o instituţie strategică, care va începe a funcţiona fără a fi influenţată de politic. SIS nu va fi „partajată” preşedintelui. Instituţia pur şi simplu va fi independentă şi va acţiona în interesul public.

3. Mai departe. Preşedintele are în subordine Consiliul Suprem de Securitate. Aici se discută toate pericolele potenţiale şi existente pentru securitatea naţională. Aici trebuia discutat şi gestionat pericolul din sistemul bancar, de exemplu. Pentru că la moment componenţa acestui Consiliu seamănă cu un top al corupţilor, Preşedintele semnează un decret şi îi elimină din consiliu pe cei, pe care legea nu prevede expres să îi ţină. De Prim ministru şi de Speakerul Parlamentului, aşa cum sunt ei, nu poate scăpa, pentru că legea nu-i permite, dar Lupu, Ghimpu şi alţii, inclusiv şefi de instituţii gen MAI, CNA – trebuie alungaţi de acolo ca şi gest simbolic. Şi include în acest consiliu oameni integri ce nu sunt parte a problemei. În cel mai rău caz – adjuncţi din aceste instituţii.

4. După asta, Preşedintele declară corupţia pericol pentru securitatea naţională (nu poţi să nu fii de acord cu asta) şi ia toată agenda anticorupţie sub control personal. Cu ajutorul SIS, care deja lucrează, pot începe, sub aplauzele întregii ţări, inclusiv a celor ce nu l-au votat pe acest preşedinte, purificările. Ar fi strategic să se pornească de la tot felul de Miniştri de Interne, directori CNA, Procurori Generali, fie ei şi interimari, judecători prin diferite curţi constituţionale şi mai puţin constituţionale, etc. Instituţiile de forţă trebuie decapitate primele. O atenţie deosebită poate fi atrasă şi deputaţilor, miniştrilor, inclusiv adjuncţilor cu pufuşor pe botişor. Şi nu ar fi vorba despre dosare politice – deloc (deşi probabil anume asta vor ţipa isteric când li se vor pune cătuşele). Dacă vreun consilieraş de-al preşedintelui e prins călcând strâmb, el tot ar trebui să o primească. Acum opinia publică este bombardată săptămânal cu investigaţii jurnalistice cu interese care mai de care, averi nedemonstrate, etc. Nicio urmare reală. Dacă o echipă de jurnalişti poate afla asta, vă imaginaţi ce ar putea face un ditamai SIS? Cu siguranţă toţi s-ar linişti, ar începe a lua preşedintele foarte în serios şi ar înceta schemele imediat, sperând să nu se meargă prea mult în trecut.

5. E suficient ca un ministru să fie reţinut de mascaţi, că alţii să se calmeze. Personal aş merge peste Ministrul de Interne. După ce se eliberează funcţia, Preşedintele presează prim ministrul (cu acest „prim ministru” ar fi extrem de uşor) şi pune în acea funcţie următoarea persoană integră şi bine intenţionată. Astfel, SIS are o instituţie aliat. Începe purificarea Ministerului de Interne. După aceiaşi schemă pot fi eliberate practic orice instituţie, gradual, conform legii, pentru fapte deja săvârşite de „conducerea” prezentă. Unii „şefi” vor pleca singuri, sperând să fie lăsaţi în pace. Dar va trebui să nu fie lăsaţi în pace. Preşedintele va infiltra oameni corecţi în instituţii – oameni integri, ce nu vin să fure. „Prim-ministrul” nu va putea inventa nicio scuză. Cu cât mai mult va sta în funcţie refuzând să-şi dea demisia, cu atât mai mult acest „prim-ministru” va fi înconjurat de oameni periculoşi lui şi şefului său – Plahotniuc. Preşedintele poate veni şi la şedinţele Guvernului şi să fie extrem de vocal, efectiv conducându-le. Are dreptul.

6. Cu un suport popular enorm, cu o legitimitate fără precedent, preşedintele devine extrem de activ în timp ce instituţiile se ridică din genunchi. Are în spatele său o echipă de cei mai buni şi bine educaţi profesionişti ce îl ajută să ia poziţie faţă de orice proiect de lege abuzivă ce se încearcă a fi votată. Cu dreptul legal de a fi prezent la şedinţele Parlamentului, Preşedintele chiar este prezent la fiecare din ele, are o opinie faţă de fiecare proiect de lege. Având dreptul la iniţiativă legislativă, iniţiază legi necesare şi blochează promulgarea celor abuzive. Şi pentru că nu ai cu cine vorbi în instituţii, va vorbi direct cu oamenii. Canale de comunicare în secolul 21 sunt, slavă domnului, suficiente. Un post de internet-TV poate deveni mai popular decât tot media-holdingul lui Plahotniuc, fiind finanţat cu o fracţiune de procent.

7. Inevitabil, centrul de putere va începe a gravita spre preşedinte – unicul om ce ar deţine puterea legitim în stat. Au să apară oameni ce vor începe a-i susţine poziţia. Unii din instinct de autoconservare, alţii – sincer. Şi doar imaginaţi-vă extazul oamenilor. Avem şansa să cream, cu mâinile noastre, un erou naţional votând un Preşedinte integru, competent, cu viziune, dar anti-sistem. În spatele preşedintelui – o armată de oameni puternici şi bine intenţionaţi. Acest sistem trebuie distrus, însă nu trebuie admise violenţe. În acelaşi timp, cu atitudinea prezentă a guvernării, violenţa este inevitabilă. Populaţia deja a epuizat toate metodele de protest non-violent. Guvernarea ignoră. Ce urmează? Ei îşi pun aşa întrebare? Ce este în capul acestor oameni ce se numesc guvernare? Ei speră că oamenii pur şi simplu au să renunţe cumva? Ianukovici tot asta spera.

8. Scopul final trebuie să fie alegerile anticipate, desigur, însă nu prea devreme. Cât mai multe instituţii ale statului trebuie întâi de toate eliberate, astfel încât alegerile să se petreacă în condiţii de plină transparenţă. Să nu poată să meargă prin sate să-şi cumpere din nou voturi, să nu poată manipula aparatul administrativ în folosul lor – să nu ia nici 7% la care speră acum. De aceea, alegerile parlamentare anticipate nu trebuie să fie obiectivul imediat al Preşedintelui. Ele vor avea loc oricum şi vor fi provocate tot de „guvernanţi” când vor realiza că pas cu pas pierd controlul asupra tot mai multor instituţii. Preşedintele nu trebuie să mişte un deget pentru declanşarea alegerilor. Cu siguranţă, nu în primul an.

Asta este doar un scenariu. Doar un exemplu cum Preşedintele e foarte important, totuşi. Din astea sunt multe. Sunt multe legi ce îi dau Preşedintelui suficiente atribuţii. Iar Constituţia este de partea Preşedintelui. Preşedintele va trebui, calm, liniştit, calculat şi pragmatic, să meargă conform legii. Fără isterii şi strigăte. La rece. În spatele lui vor trebui să fie mulţi oameni puternici, gata să se bage în bătaie, cu coloană vertebrală şi două scopuri clare: 1) să apere Preşedintele de criminalii ce pot recurge la orice metode şi 2) să elibereze ţara, aducând-o, odată şi odată, la normalitate.

Avantajul unui asemenea scenariu este că nu vor fi violenţe. Violenţe vor fi doar dacă Plahotniuc le va provoca în stilul lui Pablo Escobar din Columbia. Unde este Escobar acum (dar şi alţi mafioţi) ştim cu toţii. În viaţa reală, niciun mafiot nu o termină cu bine. Nici el nu o va sfârşi cu bine.

De aceea, nu credeţi minciunilor „liderilor de opinie” ce ne tot hrănesc cu palavre că „alegerile preşedintelui nu contează”. Sunt minciuni menite să ne adoarmă vigilenţa, să ne fie indiferent, să venim cât mai puţini la alegeri şi să îi permită lui Plahotniuc să îşi pună pe furiş omul său în Preşedinţie. Preşedintele contează. E virusul ce trebuie injectat în acest sistem. Nu e victoria, dar e începutul sfârşitului pentru Plahotniuc. Preşedintele le poate încurca iţele foarte serios.

Dumitru Alaiba