Prețul de import al gazelor mai mic, dar același tarif pentru consumatorii finali
Ieri a fost semnat contractul la gaze de către Moldovagaz și Gazprom. Deși contracul prevede că Republica Molodva va importa gaz mai ieftin cu 10 dolari, asta nu înseamnă că va duce la o ieftinire a tarifelor la gaze pentru consumatorii finali.
Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, preţul ar putea creşte cu până la 10% doar din cauza deprecierii semnificative a leului faţă de dolar.
Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr a informat că s-au purtat negocieri privind livrarea gazelor către localităţile din partea stângă a Nistrului prin intermediul întreprinderii Moldovagaz, prin elaborarea în primul trimestru al anului 2014 a unei foi de parcurs pentru soluţionarea problemelor legate de datoriile istorice ale Moldovei.
De asemenea a fost semnat și contractul de tranzit al gazelor naturale. Potrivit contractului, Moldovagaz va asigura transportarea a 19 miliarde metri cubi de gaz natural către zona balcanică.
În total, Gazprom va livra consumatorilor din Republica Moldova 2,97 miliarde cubi de gaz natural, dintre care 1,1 miliarde locuitorilor de pe malul drept al Nistrului, iar 1,87 – celor din partea stângă.
Prețul mediu de import al gazelor din Rusia va fi de 365 de dolari pentru o mie de metri cubi.