Primul interviu la Europa Liberă despre Mișcarea de Eliberare Națională
Aici Radio Europa Liberă: Mişcarea Democratică pentru Susţinerea Restructurării în RSS Moldovenească
O mişcare naţional-democratică ce sprijină reforma în URSS şi care face presiuni legate de propria agendă ce formulează drepturi politice şi etnice devine tot mai puternică în RSS Moldovenească.
O mişcare spontană, democratică, pe alocuri similară celor care operează în Republicile Baltice, a prins contur în ultimele luni în Moldova Sovietică. Apariţia Mişcării Democratice pentru Susţinerea Restructurării a trecut neobservată în mass-media vestică. Creşterea continuă a puterii sale şi a impactului său public ar putea fi dedusă din graba cu care mass-media antireformistă a reacţionat cu un criticism în continuă creştere, care sare în ochi în articolul publicat în cotidianul Armatei Sovietice, Krasnaya Zvezda, din 6 ianuarie 1989.
Mişcarea Democratică de Restructurare este un vehicul de exprimare politică a naţiunii moldoveneşti, care, potrivit recensământului sovietic, reprezintă 64% din populaţia RSS Moldoveneşti de 4.200.000 de oameni şi ai cărei membri se simt români din punct de vedere etnic, lingvistic şi cultural. Mişcarea cere emanciparea naţională a Moldovei şi democratizarea statului şi a societăţii sovietice, dar şi accelerarea restructurării. Mişcarea operează într-o republică ai cărei lideri sunt reprezentativi pentru încetineala brejneviană şi care reprezintă rămăşiţe ale rezistenţei la reformă a bastionului birocratic. Ea încearcă să mobilizeze orice sprijin în vederea reformelor promovate de Moscova şi cărora le opun rezistenţă liderii din capitala moldovenească, Chişinău, şi să promoveze ideile naţionale ale moldovenilor. Mişcarea Democratică moldovenească se descrie ca democratică şi internaţională înainte de a fi naţională, în sensul că ea consideră că drepturile naţionale decurg din principii democratice; ea pare să se adreseze oricărui grup etnic din republică printr-un program ce prevede drepturi democratice şi naţionale pentru toţi.
Informaţiile despre programul mişcării şi despre activităţile specifice au fost obţinute în cursul unui interviu telefonic extensiv cu trei membri din comitetul organizaţional de la Chişinău. Ei sunt Iurie Roşca, de 27 de ani, cercetător asociat la Muzeul de Literatură al Republicii, Mihai Fusu, un actor de 28 de ani de la Teatrul de Stat din Chişinău, şi Vasile Năstase, 26 de ani, reporter la Tinerimea Moldovei, cotidianul Comsomolului Moldovenesc.
Apariţia mişcării şi structura ei
Mişcarea Democratică moldovenească a fost creată în urma unei întâlniri a reprezentanţilor mai multor uniuni creative din Chişinău, la 3 iunie 1988. A fost ales atunci un comitet format din 25 de persoane, marea lor majoritate scriitori, jurnalişti şi studenţi, majoritatea moldoveni, dar şi câţiva evrei, ucraineni şi ruşi; comitetul a primit misiunea de a fonda Mişcarea Democratică pentru Susţinerea Restructurării şi de a redacta un program. Din interviul telefonic am aflat că mişcarea a luat naştere în urma unui miting din Chişinău la 27 iunie, „ca expresie a frustrărilor provocate de birocraţia care obstrucţionează restructurarea republicii”. Mişcarea Democratică pentru Susţinerea Restructurării este un organism informal, care speră să dobândească recunoaştere ca „organizaţie sociopolitică”, în cadrul unui congres pe care plănuieşte să îl ţină în martie 1989. Nu are totuşi încă permisiunea autorităţilor să ţină acest congres.
Cei care aderă la această mişcare se pot alătura „grupurilor de sprijin” la locurile lor de muncă din satele sau cartierele lor. Comitetul organizaţiei, stabilit la Chişinău, se pare că a reuşit să pună pe picioare filiale pe tot teritoriul republicii la nivel de raioane. Potrivit organizatorilor, mai mult de astfel de 300 de filiale existau în ianuarie 1989. Cel puţin unele dintre ele par a fi reuşit să obţină din partea oficialităţilor locale cel puţin o atitudine benevolentă.
Un grup de sprijin/filială poate avea de la 5 la 100 de membri, în funcţie de locul unde a luat fiinţă: kolhoz, sătuc, instituţie culturală, întreprindere. În oraşele mai mari, cu o populaţie multietnică, organizatorii grupurilor de sprijin fac eforturi să atragă ucraineni, evrei şi orice vorbitor de rusă. Unele grupuri de sprijin au fost înfiinţate şi în oraşele din afara RSS Moldovenească de către moldoveni care muncesc sau studiază acolo. Programul mişcării, care a fost răspândit pe tot teritoriul republicii în ultimele luni, conţine un apendice cu instrucţiuni detaliate, pentru cei interesaţi să adere despre cum să formeze grupuri de sprijin şi cum să se înscrie legal. Până acum însă, autorităţile nu au garantat legalitatea grupului. Sovietskaia Moldavia şi Krasnaia Zvezda, în recentele lor atacuri, au vorbit pe un ton dezaprobator despre proliferarea grupurilor de sprijin în oraşe, raioane şi la nivel local.
Un program realizat de comitetul de organizare a circulat recent în format bătut la maşină în moldovenească, dar şi în rusă. Documentul va trebui discutat şi aprobat în viitorul congres constitutiv. Comitetul organizator, precum şi câteva periodice în limba moldovenească au cerut ca documentul să fie publicat, dar autorităţile au refuzat.
Vladimir Socor
Radio Europa Liberă (München) – Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din „Arhiva 1989”, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere de Eliza Dumitrescu