Primul preşedinte al Parlamentului, înmormântat astăzi la Cimitirul Central din capitală

Imagine implicită

Primul preşedinte al Parlamentului, Alexandru Moşanu, a fost petrecut pe ultimul său drum. Câteva sute de oameni, foşti şi actuali demnitari de stat, oameni de cultură şi din mediul academic şi-au luat rămas bun de la primul preşedinte al Parlamentului.
 
Ceremonia funerară a început la Biserica ”Sfânta Teodora de la Sihla” cu un serviciu divin şi slujba de pomenire. De aici, cortegiul funerar cu trupul neînsufleţit al lui Alexandru Moşanu s-a îndreptat spre Palatul Republicii, unde a avut loc mitingul de doliu.

Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur a declarat că astăzi petrecem pe ultimul drum o personalitate şi un mare patriot, care şi-a consacrat întreaga viaţă şi activitate Republicii Moldova.

Ulterior, cortegiul funerar a trecut simbolic prin faţa clădirii Legislativului şi s-a deplasat spre monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, academicianul Mihai Cimpoi a ţinut un discurs.

„Alexandru Moşanu a fost un model de îmbinare a politicului cu morala. A fost un istoric de o modestie exemplară”, a spus Mihai Cimpoi. La mitingul de doliu ţinut la cimitir au vorbit mai mulţi istorici şi scriitori. ”Adio, frate drag şi scump, Alexandru Moşanu! Ai fost un istoric care a făcut istorie”, a spus scriitorul Vladimir Beşleagă la mitingul de rămas bun.

Alexandru Moşanu a fost înmormântat, astăzi, la Cimitirul  Central din strada Armenească a capitalei.

Primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moşanu s-a stins din viaţă în seara de 7 decembrie, la vârsta de 85 de ani. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldovaîntre anii 1990 – 1998 şi a ocupat funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, în perioada  septembrie 1990 – februarie 1993.  Alexandru Moşanu este deţinătorul celei mai înalte distincţii a Parlamentului, Medalia Democraţiei.




Sursa:jurnal.md