Principesa Margareta și Principele Radu sărbătoresc Noaptea Învierii la Chișinău

Imagine implicită

margareta principesaAltețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor lua parte, sâmbătă, 11 aprilie 2015, la sărbătoarea de Înviere, în municipiul Chișinău, Republica Moldova, potrivit Casei Regale.

În cursul serii, Altețele Lor Regale vor participa, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, la slujba de luare a Luminii Sfinte oficiată de Înalt Preasfinția Sa Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove.

De asemenea, în aceeași noapte, Altețele Lor Regale vor participa, la Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, la slujba de Înviere oficiată de Înalt Preasfinția Sa Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

În cursul vizitei la Chișinău, Altețele Lor Regale vor avea întâlniri cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Andrian Candu, cu primarul municipiului Chișinău, domnul Dorin Chirtoacă, precum și cu președintele Academiei de Științe a Moldovei, domnul academician Gheorghe Duca.

Este pentru prima oară după 73 de ani când Familia Regală a României pășește în Catedrala Mitropolitană din Chișinău. La 31 octombrie 1942, Regele Mihai și Regina Mamă Elena au participat la slujba religioasă cu ocazia restaurării Catedralei. A fost ultima vizită a Regelui Mihai și Reginei Mamă Elena la Chișinău.

Sursa:radiochisinau.md