Procurori corupţi, interlopi şi violatori – beneficiarii legii amnistiei; Asul lui Shor şi cum ar putea scăpa şi el de pârnaie // RISE
Legea amnistiei, votată în legătură cu aniversarea a XXV-a de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, a eliberat din puşcărie un judecător, un procuror-şef, un poliţist călău din „Dosarul 7 aprilie”, un gardian, un avocat, infractori în devenire, interlopi cu vechime, violatori şi proxeneţi de minore, iar lista nu are sfârşit, se arată într-o investigaţie RISE.
Între timp, şi controversatul primar de Orhei, Ilan Shor, cercetat pentru frauda bancară a devenit eligibil de amnistie.
În 2016, cinci deputaţi socialişti au înregistrat în Parlament „Proiectul legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXV-a de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova”. Motivul de bază declarat este „tendinţa negativă de creştere a numărului deţinuţilor”. Ulterior, Guvernul Filip înregistrează la Parlament un alt proiect de lege privind amnistia, cu numărul şi textul diferit decât cel al socialiştilor, însă cu o denumire asemănătoare. Prim-ministrul Pavel Filip roagă Parlamentul să examineze proiectul „în mod prioritar”. În mod prioritar, peste 10 zile, deputaţii discută ambele proiecte de lege şi decid aprobarea lor în prima lectură, iar deputata democrată Raisa Apolschii a propus în plen, pentru lectura a doua, ca proiectul de lege al deputaţilor socialişti să fie comasat cu cel al Guvernului – care va fi de bază.
La ultima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de primăvară, fără multe discuţii şi dezbateri, proiectul de lege al Guvernului este votat în lectură finală de 83 de deputaţi.
De la intrarea în vigoare a Legii amnistiei până pe 22 august 2017, au beneficiat de amnistie 2601 de deţinuţi, dintre care 489 au fost eliberaţi din penitenciar.
Ilan Şor, anchetat penal în dosarul „Miliardului dispărut”, a cerut judecătorilor să recalifice fapta de învinuire de la art.190, alin. 5 – Escrocheria, la art.196, alin .4 – Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere – articol pentru care Shor devenea deja eligibil de amnistie pe unul dintre episoadele incriminate.
În acelaşi timp, Shor le cere judecătorilor să-l amnistieze, după ce aceştia acceptă recalificarea faptei, iar pentru celălalt episod – spălarea de bani, să fie achitat.
Într-un final, judecătorii din prima instanţă l-au condamnat pe Shor la şapte ani şi şase luni de închisoare din 19 – atât cât au cerut procurorii. Totodată, aceştia au acceptat recalificarea faptei solicitate de Shor – infracţiune eligibilă cu amnistia – de care Şor ar putea beneficia la Curtea de Apel Chişinău sau la Supremă.
Sursa:jurnal.md