Procurorii DNA cer din nou arestarea Elenei Udrea. Ar fi cerut mită 5 milioane de dolari

Imagine implicită

udreaProcurorii DNA o vor din nou pe Elena Udrea în arest. De această dată, o acuză nu că ar fi luat o geantă cu bani, ci chiar un geamantan. Cinci milioane de dolari ar fi fost o presupusă mită încasată de fostul ministru al Turismului pentru a-şi folosi influenţa. Anchetatorii cer din nou aprobarea Parlamentului pentru arestarea Elenei Udrea. Deputatul neagă toate acuzaţiile anchetatorilor.

Punctul de vedere al acţionarului majoritar al Editurii Evenimentul şi Capital, Dan Andronic:
„Evenimentul zilei este implicat în „jefuirea” Hidroelectrica la fel de mult cât este România liberă implicată în „jefuirea” Astra, Realitatea TV – în „jefuirea” Petrom Service şi a bugetului de stat, Hotnews- în „jefuirea” banilor de la SIVECO şi Pro TV – în „contractarea” a 5 milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării. Şi exemplele pot continua.

În rest, am explicat la DNA ceea era de explicat şi am predat absolut toate documentele solicitate de procurori”.
Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării şi Turismului: „omul de afaceri despre care este vorba e Buzăianu. Din anul 2005, eu şi el suntem într-un conflict deschis. Domnul Buzăianu nu poate spune că s-a întâlnit cu mine. Nu aveam cum să îi pretind bani. Povestea, în schimb, eu o cunosc şi este o poveste la care doamna Topoliceanu va trebui să răspundă”.

Creanţa de 900.000 de euro ar fi fost la firma care editează Evenimentul zilei, iar astfel Elena Udrea ar fi ajuns să controleze din umbră publicaţia, spun surse judiciare.
Elena Udrea: „Nicio legătură, eu personal, cu Evenimentul Zilei. (Rep: Aţi controlat indirect?) Niciodată nu am controlat Evenimentul Zilei. A, că îl cunosc pe patron, că am o relaţie mai bună sau mai rea cu acesta, este altceva. Una peste alta (…) ăsta este un lucru penal?”.
Procurorii anticorupţie vorbesc însă şi de o a doua infracţiune. Este vorba despre modul în care fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului ar fi intrat indirect în posesia unei clădiri de la malul Mării Negre. Ar fi luat o la jumătate din preţul pieţei.
Procurorii spun că Elena Udrea s-a folosit de influenţa pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra, sub preţul pieţei, această vilă din Eforie Sud. Ulterior, mai susţin procurorii, ar fi renovat-o cu bani de la compania care avea contract cu ministerul.
Societatea paravan care a cumpărat clădirea îi aparţine lui Tudor Breazu, fostul iubit al Anamariei Topoliceanu, prietenă bună şi subalternă a Elenei Udrea. Ambii sunt cercetaţi alături de Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Elena Udrea neagă că ar avea vreo legătură cu vila de la Eforie Sud.

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării şi Turismului: „Dosarul e bazat pe denunţurile făcute de Ana Maria Topoliceanu. Ea a fost şefa consiliului de administraţie al societăţii care a vândut vila. Dânsa este cea care ea a vândut vila, societatea care a cumpărat vila, era o ruina, am vândut absolut tot atunci pentru că era un patrimoniu în delăsare. Societatea care a cumpărat vila e a unui cunoscut foarte apropiat al Anei Maria Topoliceanu”.

Sursa:digi24.ro