Procurorul Emilian Eva, reținut

Imagine implicită

dna2Emilian Eva, procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu, a fost reținut astăzi pentru 24 de ore. El este acuzat de luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, dar și de fals în declarații.

În cursul lunilor mai-iunie 2014, perioadă în care tatăl numitului EVA EMILIAN, EVA LUDOVIC se afla internat în Spitalul Clinic de Urgenţă „Profesor dr.Nicolae Oblu” din Iaşi, EVA EMILIAN i-a solicitat numitului TESLOIANU DAN, doctor cardiolog, care-i acorda tratamentul de specialitate numitului EVA LUDOVIC, să depună toate diligenţele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”.
Ulterior acestei solicitări, în data de 16.06.2014, EVA EMILIAN a dispus prin ordonanţa în dosarul 1676/P/2011, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, clasarea cauzei, respectiv renunţarea la urmărirea penală, faţă de suspectul TESLOIANU NICOLAE DAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune, întrucât faptele nu există. Soluţia a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării cauzei procurorului EVA EMILIAN şi privea instrumentarea activităţii infracţionale a numitului TESLOIANU NICOLAE DAN desfăşurată în cursul anului 2011.

Ulterior soluţionării favorabile a acestei cauze, în intervalul septembrie 2014 – martie 2015, EVA EMILIAN a pretins şi primit diverse bunuri şi foloase necuvenite în contrapartidă de la numitul TESLOIANU DAN NICOLAE.

Astfel, la solicitările numitului EVA EMILIAN în lunile decembrie 2014-martie 2015, TESLOIANU NICOLAE DAN i-a furnizat numitului EVA EMILIAN un număr de 52 de tablouri, respectiv 5 tablouri, iar acesta din urmă a intermediat tranzacţionarea tablourilor susmenţionate martorului MARDARASEVICI GABRIEL, percepând un comision de 13.000 de euro, respectiv 3.000 de euro. În acelaşi interval, şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, EVA EMILIAN a pretins şi primit de la TESLOIANU DAN NICOLAE, la un preţ subevaluat, lucrarea „Peisaj mediteraneean”, executată de R.NEGELLY, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei, în loc de valoarea de piaţă de 2.000 de lei.

Procurorii DNA au informaţii că magistratul Emilian Eva a făcut avere din tranzacţii cu tablouri de Octav Băncilă, Lucian Grigorescu, Ştefan Pelmuş, Sabin Bălaşa sau Tibor Erno.
Surse din anchetă spun că procurorul Emilian Eva ar fi câștigat aproape 300.000 de euro din comerțul cu tablouri. Mai mult, pentru ca aceşti bani să nu apară în declaraţia de avere, magistratul și-ar fi implicat în afacerea ilegală inclusiv membrii familiei.
Potrivit unor stenograme aflate la dosar, procurorul din Iaşi şi-ar fi trimis nepotul la un colecţionar de artă să încerce să vândă mai multe picturi.

Anchetatorii îl acuză pe magistrat că a făcut comerţ cu opere de artă, deşi funcţia nu-i permitea. „Magistraţilor le este interzis să exercite, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ şi să participe la administraţia sau conducerea societăţilor comerciale (…)”, prevede Legea nr.303/2004 privind statutul magistratului.

Emilian Eva este procurorul devenit celebru după ce l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare.

Sursa:digi24.ro