La ora 14, o delegație formată din șapte procurori și-au lăsat mașinile la câteva sute de metri și au pornit pe jos spre casa șefului lor. Printre acuzatori îl vedem pe șeful Procuraturii municipiului Chișinău Ștefan Șaptefraț, dar și pe doi adjuncți de-ai săi, Corneliu Bratunov și Vitalie Sibov. În centru era Marcel Cimbir, un alt adjunct al lui Șaptefraț, tot el și șeful oficiului Botanica. A fost prezent și un alt adjunct – Eduard Mașnic, șef al oficiului Buiucani.

Printre oaspeți s-a numărat și fostul procuror general Corneliu Gurin. El a ieșit din mașina sa cu o pungă, în care se vedea că este un cadou, și a așteptat la poarta lui Harunjen până i s-a deschis. După ce Gurin a fluturat cu mâna de câteva ori spre camerele de supraveghere, instalate la poarta succesorului său, fostul șef al Procuraturii Generale a fost văzut în sfârșit și lăsat să intre.

Ulterior, câțiva procurori au fost aduși cu mașinile de serviciu. Unii au venit cu flori, iar alții cu daruri. Între timp, automobilele de serviciu îi așteptau la poarta procurorului general. După aproximativ două ore, din casa lui Harunjen au ieșit și angajații Procuraturii Municipale. Când au văzut echipa Jurnal TV, acuzatorii au luat-o la fugă.

Procurorii au urcat în grabă în mașini și au plecat. Ulterior, am încercat să vorbim cu șoferul unui automobil al Procuraturii, însă acesta ne-a spus că e o persoană prea mică pentru a ne oferi detalii.

Ulterior, echipa Jurnal TV a sunat de câteva ori la poarta lui Eduard Harunjen, însă nimeni nu a deschis. Asta în timp ce oaspeții se auzeau chefuind în foișor. La un moment dat, s-a auzit chiar și cum a fost deschisă o sticlă de băutură.

Am încercat să discutăm cu Harunjen, însă cineva dintre oaspeți a decis să ne ia în zeflemea.

Până la urmă, Eduard Harunjen a ieșit în fața echipei Jurnal TV și a declarat că și-a chemat actualii și foștii colegi la petrecerea organizată cu prilejul zilei sale de naștere, care a fost pe 19 mai, însă atunci era în străinătate.

După ce echipa Jurnal TV a plecat, cheful a continuat. Precizăm că, în perioada 17 – 18 mai, Eduard Harunjen s-a aflat la Paris, acolo unde a avut loc Reuniunea Rețelei NADAL.