Promisiunile guvernanților după vizita în capitala europeană
Parafarea și semnarea Acordului în mandatul actualului Parlament este un obiectiv prioritar. Declarația a fost făcută de liderul PLDM, Vlad Filat ieri, la Bruxelles, în cadrul unei întrevederi cu Stefan Fule, comisarul european pentru extindere şi bună vecinătate. Liderii politici declară că toamna viitoare va avea loc și semnarea Acordului de Asociere.
„Nu avem datorii, nu avem lucruri în stand-by, nu avem acțiuni care nu au fost îndeplinite de R. Moldova, ceea ce ne permite tuturor să spunem că drumul pentru Vilnius este deschis și că acolo vom purcede la parafarea acestui acord”, a declarat președintele PD, Marian Lupu.
La rîndul său, reformatorul Ion Hadîrcă a precizat că îşi doreşte ca RM să nu mai fie privită doar la modul declarativ ca o poveste de succes, ci să fie una reală. „Noi vrem ca acest an care vine și care este și un an electoral să nu fie un an al deziluziilor, ci să crească încrederea cetățenilor RM că această cale este una de mare perspectivă, care va asigura bunăstarea și libera circulație”, a conchis deputatul.
Potrivit liderilor Coaliției Pro-Europene, curînd va fi elaborată o așa-numită agendă de asociere, unde vor fi trasate obiectivele cele mai importante, pentru a asigura parcursul european al Republicii Moldova.