Promo-LEX a identificat carențe în Registrul de Stat al Alegătorilor: Adrese false și decedați

Imagine implicită

lupu-cimitirCalitatea datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor continuă să rămână o problemă cu scădere a încrederii alegătorilor față de procesul electoral, anunță experții Promo-LEX, care au prezentat astăzi cel de-al treilea raport de monitorizare a alegerilor prezidențiale.

Observatorii constată existența unor probleme ce se repetă de la un ciclu electoral la altul. Printre acestea sunt: prezența alegătorilor decedați și necorespunderea adreselor din registru cu cele din buletinul de identitate al alegătorului.

Observatorii Promo-LEX au identificat în 7 localități necorespunderi între adresele indicate în buletinele de identitate ale alegătorilor și datele ce se conțin în Registrul de Stat al Alegătorilor. Numai în comuna Chirsovo, din Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia, sunt atestate 80 de cazuri de necorespundere între adresele din registru cu cele din buletinele de identitate.

De asemenea, observatorii au identificate persoane decedate înscrise în registrul alegătorilor în cel puțin 6 localități.

Totodată, observatorii anunță că au constatat tendința de utilizare a resurselor administrative în promovarea unui anumit candidat/potențial candidat la funcția de Președinte, cazuri de oferire a cadourilor în perioada electorală, activități de denigrare și de PR negru, multiple cazuri de colectare a semnăturilor de către persoane neautorizate și evitarea reflectării cheltuielilor reale în procesul de colectare a semnăturilor.

Promo-LEX constată cu îngrijorare tergiversarea aprobării de către deputați a completărilor Codului Penal în ceea ce privește coruperea alegătorilor în scrutinul prezidențial.

„Neadoptarea la timp a proiectului de lege care incriminează cumpărarea voturilor și neaplicarea prevederilor articolului 1811 din Codul Penal pentru scrutinul prezidențial, poate pune în pericol eventuala atragere la răspundere și sancționare a persoanelor care vor admite asemenea infracțiuni”, spun reprezentanții organizației.

Sursa:independent.md