Promovarea lui Dan Diaconescu la România TV, în precampanie, amendată de CNA cu 40.000 de lei, de Mădălina Cerban
CNA a decis, joi, să amendeze România TV cu 40.000 de lei, pentru faptul că Dan Diaconescu, candidatul PPDD la alegerile prezidenţiale, şi-a făcut campanie electorală în emisiunea „OTV Live”, dar şi în alt program al televiziunii, înainte de debutul oficial al campaniei electorale în audiovizual.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reluat, în şedinţa de joi, discuţiile în privinţa prezenţei lui Dan Diaconescu, unul dintre candidaţii la prezidenţiale, la România TV înainte de începutul campaniei electorale în audiovizual şi în prima săptămână a campaniei.
Membrul CNA Valentin Jucan a propus amendarea România TV cu 50.000 de lei. Jucan a spus că România TV a încălcat în cazul lui Dan Diaconescu, atât în precampanie, cât şi în campanie, articolul 68 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni de ştiri şi dezbateri prezentate sau moderate de oameni politici care deţin funcţii sau demnităţi publice ori purtători de cuvânt ai instituţiilor publice, precum şi de persoane desemnate public să candideze sau care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale”.
Sancţiunea propusă de Jucan nu a întrunit însă numărul minim necesar de voturi (şase), pentru a putea fi aplicată.
O altă propunere – de amendare cu 40.000 de lei a România TV, pentru încălcarea articolului 68 în perioada de precampanie electorală, în cazul lui Dan Diaconescu – a fost făcută de membrul CNA Christian Mititelu şi a fost aplicată cu şase voturi „pentru” (Christian Mititelu, Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda şi Laura Georgescu), în timp ce „împotrivă” au votat Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea.
Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 68 în emisiunile „Dosarul zilei” din 17 iulie şi „OTV Live” din 30 iulie, 11 august şi 23 şi 24 septembrie.
Membrii CNA au discutat şi în şedinţa de miercuri despre prezenţa lui Dan Diaconescu la România TV, atunci amânând luarea unei decizii în acest caz.
Atunci, Valentin Jucan a fost cel mai vehement în privinţa prezenţei lui Dan Diaconescu în emisiunile difuzate de România TV. Jucan a spus că, de când partidul lui Dan Diaconescu, PPDD, a intrat alături de PSD la guvernare, a intrat şi programul „OTV Live” în grila România TV. El a mai spus că „OTV Live”, la care apare fondatorul OTV, Dan Diaconescu, este acelaşi lucru cu televiziunea OTV, care nu mai are licenţă şi nu mai poate emite.
„Este exact aceeaşi grafică, aceeaşi denumire, aceleaşi fonturi folosite. Toată lumea ştie că este vorba de fapt de o televiziune în cadrul altei televiziuni. Sigla OTV, a unui post TV care nu mai are licenţă de televiziune, este suprapusă peste cea a unei alte televiziuni (…) Vă prevalaţi de un lucru care înşală publicul. Ceea ce vedea lumea acum doi ani de zile apare acum la România TV. Acelaşi studio, acelaşi decor, acelaşi om. E altcineva? După începerea campaniei electorale, Dan Diaconescu apare ca invitat permanent (…) În emisiunea lui Dan Diaconescu, invitatul Dan Diaconescu dă cuvântul moderatorului. E foarte tare”, i-a spus Valentin Jucan, în şedinţa de miercuri, Roxanei Niculescu, directorul de programe al România TV.
El a mai întrebat ce ar fi dacă un alt candidat la alegerile prezidenţiale ar apărea de dimineaţa până seara, continuu, la o altă televiziune.
Însă Roxana Niculescu a spus că „OTV Live” este o emisiune şi nu o televiziune, iar grafica „OTV Live” nu este aceeaşi cu cea a fostei televiziuni OTV. Ea a mai spus că la România TV apar mai mulţi candidaţi în calitate de invitaţi, nu doar Dan Diaconescu.
Roxana Niculescu a spus că „OTV Live” este o emisiune, un brand care s-a consacrat, la fel ca alte branduri. Ea a mai spus că pentru emisiunea „OTV Live” au fost trimise invitaţii de participare şi celorlalţi 13 candidaţi la alegerile prezidenţiale, însă aceştia preferă să meargă la România TV în emisiunile difuzate ziua sau seara şi nu noaptea, după 12.30, când începe „OTV Live”.
Niculescu a reluat şi în şedinţa CNA de joi această idee. „Aţi ridicat licenţa OTV, dar asta nu înseamnă că aţi interzis denumirea de OTV. «OTV-izarea» a intrat în limbajul nostru obişnuit la fel ca «băsismul» (…) Folosirea denumirii «OTV» nu e interzisă de nicio lege. «OTV Live» este un logo de emisiune”, a spus în şedinţa de joi Roxana Niculescu.
Ea a mai spus că, atunci când candidatura lui Dan Diaconescu a fost definitivă, înregistrată la BEC şi acceptată de BEC, el a renunţat la a mai fi moderator al emisiunii „OTV Live”.
„Totuşi, el şi-a anunţat public candidatura şi a făcut emisiuni în care a strâns semnături”, i-a spus, în schimb, membrul CNA Lorand Turos.
Sursa: mediafax.ro