Protest în fața Ambasadei R. Moldova la București. Românii au cerut intrarea FĂRĂ PAȘAPORT în RM
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 solicită autorităților competente eliminarea pașapoartelor pentru intrarea în Republica Moldova. În acest sens, 500 de persoane, inclusiv de la Chișinău, vor participa la o manifestație stradală, duminică, 15 martie, ora 14:00, în fața sediului Ministerului Afacerilor Externe al României.
Un grup de persoane care solicită eliminarea pașapoartelor la trecerea frontierei dintre România și Republica Moldova a protestat într-un mod inedit, duminică, la București, formând un lanț uman între Ambasada Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe.
Lanțul uman ce a pornit din fața sediului Ministerului Afacerilor Externe al României până la porțile Ambasadei Republicii Moldova a simulat granița dintre cele două state românești.
„Pașapoartele dublează frontiera dintre România și Republica Moldova. Nu le mai vrem și nu ne mai trebuie. Este nefiresc să putem circula doar pe baza buletinului în 58 de țări și teritorii, iar pentru a ajunge la Chișinău să fim nevoiți să ne procurăm pașaport. Costurile morale și financiare ale acestei măsuri sunt prea mari”, a declarat Mădălina Hrițuleac, secretarul general al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, organizatorul manifestației, citat în comunicat.
„Am prieteni mulți în România. Din cauză că nu își mai perfectează pașaport, ne vedem foarte rar, atunci când trec eu Prutul. Următorul pas corect și natural al autorităților de la Chișinău ar fi adoptarea unei Hotărâri de Guvern care să permită cetățenilor României să treacă vama fără pașaport”, a spus Oxana Iovu, originară din Ialoveni.
,,Considerăm că este o situație nefirească aceea în care state asociate Uniunii Europene precum Serbia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Albania şi Georgia, au acordat dreptul de intrare prin prezentarea cărţii de identitate tuturor cetăţenilor europeni, inclusiv cetăţenilor români, în timp ce autorităţile Republicii Moldova solicită în continuare prezentarea paşaportului la intrarea pe teritoriul acestui stat. Deși suntem legați prin trecutul comun, limbă și civilizație, este mai dificil pentru un cetăţean român să se deplaseze în patria soră, Republica Moldova, decât în alte ţări”, precizează av. dr. Mihai Nicolae, co-președintele Acțiunii 2012.
,,La Chișinău trebuie să poți circula ca la Brașov sau la Constanța, la București sau la Timișoara: liber”, subliniază Anatol Ursu, membru al Mișcării Civice Tinerii Moldovei, originar din Ialoveni.
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 și Tinerii Moldovei au depus petiții pentru legiferarea accesului cetățenilor Uniunii Europene în Republica Moldova doar cu obligația de a prezenta alternativ pașaportul sau cartea de identitate la Ministerul Afacerilor Externe al României, respectiv la Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene al Republicii Moldova.
Cetățenii României pot călători doar cu cartea de identitate în 58 de țări sau teritorii, aspect care face aproape inutilă perfectarea pașaportului. În prezent, cei mai mulți dintre românii din dreapta Prutului solicită eliberarea pașaportului pentru a călători în Republica Moldova.
sursa:timpul.md