Protest Jurnal TV la CCA: „Apărăm toată presa, nu doar pe noi”
Protestele Jurnal TV au continuat şi astăzi. Deşi postul nostru de televiziune a revenit în grila câtorva dintre operatorii de cablu care au exclus Jurnal TV din lista programelor, fără niciun aviz prealabil, zeci de telespectatori şi artişti au fost şi astăzi alături de echipa Jurnal TV.
Oamenii au venit pentru a treia zi consecutiv în faţa CCA, unde au scandat „Libertate Presei”.
Vă prezentăm mai jos câteva discursuri susținute în cadrul protestului de mai multe personalități, dar și o galerie de fotografii.
Val Butnaru, realizator „Cabinetul din Umbră”
„Toată această poveste privește nu doar Jurnal TV. Este vorba despre soarta întregii prese din Republica Moldova. Suntem într-un an electoral. Dacă vom permite noi, jurnaliștii, să se repete ceea ce am avut în alte campanii electorale, să se toarne zoi, să transformăm mediul nostru de informare într-o bălăcăreală fără sfârșit, cred că vom fi noi primii de vină. Trebuie să discutăm foarte serios în capul cui a venit ideea ca obligatorii pentru retransmisia cabliștilor să fie posturi de televiziune eminamente rusești. Sper foarte mult ca toți colegii de breaslă să înțeleagă că aici ne-am adunat să-i apărăm pe ei, nu doar pe noi”.
Producătorul general Jurnal TV, Dorin Scobioală:
„În ultimele două zile, au fost mii de apeluri telefonice, mii de mesaje pe internet, oamenii ne opreau în stradă. Am simțit acele cifre de audiență. În aceste zile, aceste cifre s-au tansformat în oameni cu chip, cu suflet, cu nume. Ne-au sunat din toate colțurile Moldovei până seara târziu. Vă mulțumesc. Este în mare parte victoria voastră. Am câștigat o bătălie, dar nu am câștigat deocamdată războiul. Jurnal TV nu a revenit în toate rețelele de cablu. Avem semnale din regiuni, dar și din cartierele capitalei, că Jurnal TV nu a revenit. Sperăm să revină astăzi. Ne exprimăm solidaritatea cu celelalte canale care, la fel, au fost scoase din grilă. Indiferent dacă ne place politica editorială a unui post de televiziune, există dreptul la exprimare. Telespectatorul trebuie să fie cel care alege cu telecomanda. Nu altcineva trebuie să decidă pentru noi ce tebuie să vedem și să auzim. Mai este acel proiect al CCA prin care se urmărește un scop foarte ticălos, de a include în pachetele prioritare ale cabliștilor doar posturile cu emițătoare. Jurnal TV nu a reușit până acum, deși a încercat de multe ori să obțină frecvență terestră. Nu înțeleg care este relevanța de a avea o frecvență terestră, dacă de anul viitor se va face digitalizarea, iar aceste frecvențe nu vor mai avea nicio valoare. Iată că s-a găsit un motiv prin care se încearcă să fim trași pe linie moartă. Sperăm că nu vor reuși”.
Constantin Cheianu, realizator „Mai pe scurt”, „Ora de ras”:
„Dacă continuam în acest ritm, am impresia că adunam aici o Piață a Marii Adunări Naționale. Zilele acestea m-am simțit mândru de telespectatorii noștri. Am înțeles că nu mă mai tem de nimic și că avem astăzi un nou public decât era cel din 2009, când s-a născut Jurnal TV. Acest lucru se datorează și Jurnal TV. Nu e decât un mic episod din bătălia pe care trebuie să o dăm în acest an electoral și după. În acest an mă aștept la alte provocări, sabotări și lucruri urâte. Ne așteaptă un an trist de tot”.
Jurnalistul Vasile Năstase:
„Am vorbit ieri cu o regizoare de la postul public de radio. Ea mi-a spus să le transmit tuturor celor din stradă că jurnaliștii de la Moldova 1 sunt cu noi. În cadrul unei discuții, Marian Pocaznoi a promis că în decizia pregătită de CCA nu vor fi incluse doar posturile lui Plahotniuc, dar și posturile care au 30 la sută produs autohton, adică și Jurnal TV. Sper că acești indivizi să-și țină cuvântul. Am convenit că este necesar să organizăm o masă rotundă cu implicarea Consiliului Europei, pentru că numai sub egida lor se vor ține de cuvânt. Instituțiile internaționale au fost determinate de telespectatori, de acest mare război mediatic să susțină Jurnal TV. Plahotniuc și oamenii lui au capitulat, pentru că li s-a spus clar că nu vor mai primi niciun cent, nu vor mai avea nimic de furat, dacă vor pune mâna pe Jurnal TV”.
Andrei Năstase, avocat:
„Plahotniuc, acest psihopat, ne sugrumă țara și viitorul. S-a atins de lucrurile sfinte ale acestei țări: justiția, Curtea Constituțională, Guvernul, Parlamentul, etc. Totul de ce s-a atins a spurcat. S-a atins de acest CCA care era obligat să vegheze buna desfășurare a tot ce se întâmplă în audiovizual. Ce a mai rămas de spurcat în această țară? Nimic. Dacă buneii lui Plahotniuc ne trimiteau în Siberia, el acum ne bagă în pușcării. El face crimele, iar victimele lui sunt băgate în pușcării.”