Protest la ANRE: „Jos tariful la lumină”; Oamenii vor să intre în instituție

Imagine implicită

anre 9 noiembrie 2015Sute de oameni s-au adunat în fața Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE) pentru a protesta față de decizia instituției, de a majora tarifele la energia electrică.

Oamenii sunt revoltați de faptul că ANRE a decis, vineri, să revină la hotărârea din iulie 2015, prin care tarifele la energia electrică au fost majorate cu 35%. Aceștia s-au adunat în fața ANRE, îmbulzindu-se să intre în instituție.

Manifestanții susțin că decizia de majorare a tarifului nu este justificată, în condițiile în care mai mulți specialiști în energetică au declarat că facturile la energie electrică sunt umflate cu aproximativ 50%, în urma unor scheme în care sunt implicați oligarhul Vladimir Plahotniuc și liderul transnistrean Evgheni Șevciuk.

Oamenii cer prețuri mai mici la lumină, prin anularea deciziei de majorare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale, dar și demisia directorului ANRE, Sergiu Ciobanu, care a refuzat să iasă în fața mulțimii.

Sursa:independent.md