Protestele s-au extins în toată ţara; Manifestaţii antiguvernare la Soroca, Orhei, Căuşeni, Hânceşti, Ungheni, Cahul şi Bălţi: „Plahotniuc nu uita, puşcăria-i casa ta!”, „Ilan Shor, la izolator!

Imagine implicită

protest panoramic 29 noiembrieLa proteste au ieşit astăzi şi cetăţenii din raioanele Soroca, Orhei, Căuşeni, Hânceşti, Ungheni, Cahul şi Bălţi

Nemulţumiţi de tarifele majorate şi salariile mizere, oamenii au manifestat împotriva guvernanţilor corupţi care au adus ţara la sărăcie. Ei sunt hotărâţi să nu mai tolereze hoţia şi vor schimbarea.

Manifestanţii din Orhei au declarat că vor oameni oneşti la conducerea ţării, iar locuitorii din Căuşeni şi Ştefan Vodă au organizat un protest de câteva ore şi au scandat împotriva guvernării actuale.

Spiritul de revoltă s-a simţit şi la Hânceşti. În centrul oraşului, a fost organizat un marş automobilistic.

Şi cetăţenii din Ungheni, Cahul şi Bălţi au urmat exemplul protestatarilor din capitală şi au ieşit în stradă. Oamenii s-au mobilizat împotriva sărăciei şi corupţiei din ţară şi au cerut substituirea actualei clase politice.

Manifestanţii s-au plâns şi de majorarea tarifelor la energia electrică. Dacă plătim facturile, ar trebui să renunţăm la hrană sau medicamente, spun protestatarii.

Sute de protestatari s-au adunat în Piaţa Independenţei din oraşul Ungheni, unde au cerut un trai mai bun şi demisia actualei clase politice. La manifestaţie au participat şi reprezentanţi ai Platformei Civice Demnitate şi Adevăr.

Aproximativ 400 de persoane au protestat şi la Cahul. Oamenii au cerut restituirea miliardului furat şi pedepsirea celor vinovaţi de furt. Şi în oraşul Bălţi au răsunat mesaje împotriva actualei clase politice.
Sursa:jurnal.md