Protestul din 6 septembrie continuă; Peste 90 de corturi, instalate în orăşelul „Demnităţii şi Libertăţii”

Imagine implicită

oraselul demnitatii si adevaruluiChiar dacă e deja 7 septembrie oamenii au rămas în PMAN să protesteze, împotriva sistemului oligarhic care domină ţara.

După ce ieri Platforma „Demnitate şi Adevăr” a organizat una dintre cele mai de amploare acţiuni de protest din ultimii 24 de ani, oamenii care au venit să-şi ia ţara înapoi au decis că nu vor pleca acasă fără un rezultat palpabil.

Astfel în seara de ieri a fost instalat un orăşel al Demnităţii şi Adevărului, aşa cum l-au numit organizatorii. În faţa Guvernului au fost amplasate corturi pentru persoanele care vor rămâne să protesteze non-stop.

Membrul Platformei „DA”, Andrei Năstase afirmă că la moment sunt instalate circa 90 de corturi, ba mai mult numărul acestora va creşte.
Pentru că unii nu erau pregătiţi să-şi petreacă noaptea astfel, oamenii au început să aducă apă şi mâncare celor bravi rămaşi în piaţă.

Totodată, protestatarii afirmă că nu vor pleca până nu vor avea un răspuns clar din partea autorităţilor la revendicările înaintate.
Sursa:jurnal.md