Purtătorul de cuvânt al PD nu vede o problemă în faptul că Plahotniuc îşi ascunde afacerile în paradisul fiscal cipriot: „Nu ocupă nicio funcţie în stat”
Purtătorul de cuvânt al PD nu vede o problemă în faptul că liderul formaţiunii, Vladimir Plahotniuc, îşi ascunde afacerile în paradisul fiscal cipriot, întrucât acesta nu deţine nicio funcţie în stat.
Vitalie Gămurari a fost solicitat de presă să comenteze investigaţia Jurnal TV, potrivit căreia firmele pe care controversatul afacerist nu le declara când ocupa funcţii de demnitate publică, dar despre care presa scrie de ani de zile că-i aparţin, se regăsesc pe lista de subsidiari într-o companie offshore, înregistrată în Cipru în anul 2011.
„Sunt multe situaţii şi este legal atunci când sunt create anumite zone off-shore şi aceasta se aplică şi în contextul structurilor occidentale. Noi am văzut care sunt reacţiile atunci când demnitarii de stat sunt implicaţi în asemenea activită, dar dacă nu greşesc preşedintele PD nu ocupă nicio funcţie publică în stat. Este o activitate legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al PD.
„De fiecare dată când apar asemenea investigaţii ar fi bine să fie prezentate organelor de anchetă. Dacă merită să fie examinate, organele în cauză se vor expune”, a mai spus Vitalie Gămurari.
Potrivit investigaţiei Jurnal TV, beneficiar final în acte este declarată soţia oligarhului – Oxana Childescu, prin intermediul unui altui offshore înregistrat în Noua Zeelandă. În timp ce femeia este prezentată drept „ultima persoană de control”, Vladimir Plahotniuc apare ca parte afiliată a grupului. Aceste informaţii se conţin într-un raport cu privire la situaţia financiară consolidată pentru anul 2016 a companiilor din grupul Mavogan Holdings Limited.
Jurnal TV a intrat în posesia acestui document, care conţine o listă a afacerilor controlate de familia Plahotniuc-Childescu.
Este vorba despre nouă firme din Republica Moldova – holdingul media General Media Group, agenţiile de publicitate Casa Media Plus şi Local Media, agenţia de modeling Angel-S, hotelurile Nobil şi Codru, Clubul de noapte Drive şi agenţiile de pază Argus-S, şi Argus Teh. Şi cinci companii ofshore din Olanda – OTIV Pime Holding, OTIV Prime Real Estate, OTIV Prime Media, OTIV Prime Hospitality şi OTIV Prime Services.
Sursa:jurnal.md