Putem învinge doar împreună
Aproape fiecare acțiune a politicienilor oligarhi este, astăzi, o insultă adusă fiecăruia dintre noi. Dar avem șansa de a ne recupera demnitatea călcată în picioare. De a merge cu fruntea sus pe calea integrării europene. De a le arăta tuturor că nu ne lăsăm intimidați.
Această șansă depinde de ce vom face pe 7 iunie.
Convingerea că, împreună, putem schimba situația a început să mi se consolideze din ce în ce mai mult după mitingul de protest din data de 3 mai 2015, la care au participat peste 50.000 de cetățeni. Și aproape că nu mă mai pot îndoi de asta după ce, pe 28 mai, am văzut cei circa o sută de foști angajați ai instituțiilor de forță, participanți la Războiul pentru Independență, foști conducători ai instituțiilor de forță, generali, ofițeri și subofițeri, voluntari, reprezentanți ai zeci de organizații și asociații, jurând solemn, la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare, că vor apăra cu demnitate și jertfire de sine cetățenii țării, democrația și obiectivul național de integrare europeană.
Dar idealurile și convingerile sunt doar primul pas. Avem nevoie de susținerea și implicarea asumată și necondiționată a oamenilor onești, curajoși și devotați idealurilor democratice. A oamenilor de cultură, medicilor, profesorilor, pensionarilor, și, desigur, a studenților și tinerilor, pe care îi îndemn să dea dovadă de activism civic și conștiință lucidă. Avem nevoie de scoaterea din captivitate a procuraturii și justiției, care, eliberate de lanțuri și călușuri, nu vor mai ezita să-i tragă la răspundere penală pe toți demnitarii de stat și liderii politici implicați în acțiunile de corupție, furt și mușamalizare. Avem nevoie de oameni capabili să se ridice la demnitatea funcției ocupate, așa cum vedem că a început să se întâmple în justiția din România.
Și ziua de 7 iunie este decisivă pentru a obține asta.
Foștii angajați ai instituțiilor de forță și veterani ai Războiului de Independență, participanți la conferința de presă-protest din scuarul monumentului Domnitorului Ștefan cel Mare au lansat, pe 28 mai, un Apel către toți colegii, camarazii de arme, îndemnându-i să participe activ la acest eveniment, pentru a putea depune presiune populară asupra guvernării corupte și compromise. Sunt sigur că prezența lor printre manifestanți va ajuta să se evite vărsările de sânge din aprilie 2009.
Dar îi rog și pe actualii colegi din instituțiile de forță: gândiți-vă bine înainte să vă supuneți unor ordine criminale.
Să știți că istoria nu iartă niciodată.
Fraternizați cu protestatarii – căci ei sunt frații voștri, fii ai aceluiași popor.
Putem învinge doar împreună.
Chiril Moțpan