Puterea de la Kiev se joacă cu focul și cu soarta Chișinăului
Parlamentul de la Kiev a amânat până pe 21 noiembrie dezbaterea asupra semnării asocierii la UE, deoarece deputații puterii nu au adoptat încă o lege pentru eliberarea fostului premier Iulia Timoșenko, condiția pusă de Bruxelles și liderii UE pentru semnarea Acordului de Asociere. Parlamentarii ucraineni au renunțat la votul pe această lege în sesiunea din dimineața acestei zile, transmite Reuters, citat de ecotidianul.ro.
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene reuniți la Bruxelles au amânat decizia cu privire la semnarea Acordului de asociere cu Ucraina, transmite Euronews. Șeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, și-a exprimat speranța că Ucraina va reuși în acest timp scurt să îndeplinească toate condițiile pentru a încheia acordul la summit-ul de la Vilnius. Asta deși deocamdată nu este clar dacă fostul prim-ministru, Iulia Timoșenko, va fi eliberată până atunci.
„Vilnius nu este Bruxelles. Pe masă, deocamdată ceva lipsește, iar summit-ul va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare. La Kiev, se atestă o criză. Avem o politică clară, și nu se știe dacă președintele Ianukovici are o politică clară,” a spus Ministrul de Externe al Suediei, Carl Bildt.
În același timp, membrii Consiliului European pentru Relații Externe sunt de părere că Ucraina mai are șansa să semneze acordul cu Uniunea Europeană în cazul în care Rada Supremă va vota pe 19 noiembrie legea care-i va permite lui Timoșenko să plece la tratament în Germania.
Decizia UE privind Ucraina va cântări mult pentru Republica Moldova, care spera ca la summitul de la Vilnius să parafeze Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE. În cazul unui eșec al Ucrainei, UE poate confirma ceea ce mulți analiști au arătat încă de la lansarea Parteneriatului Estic al UE (din care fac parte Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Azerbaidjan și Armenia) – că Ucraina va fi o o uriașă piatră de moară legată de piciorul Republicii Moldova.
Presa internațională încearcă încă să facă o diferențiere între Chișinău și Kiev, arătând că, spre deosebire de apatia generală din Ucraina, moldovenii s-au mobilizat pentru susținerea drumului european, la Chișinău adunându-se, la începutul lunii noiembrie, circa 100.000 de persoane, la o manifestație pro-europeană. ”Ar fi trebuit să începem să protestăm cu cel puțin o jumătate de an înainte. Societatea civilă ucraineană a reacționat prea târziu”, spune o reprezentantă a Centrului pentru Libertăți Civile din Kiev, făcând trimitere la manifestațiile din Republica Moldova.
Puterea din Ucraina trage tot mai mult de timp, fiind supusă la presiuni enorme din partea Rusiei. Președintele Vladimir Putin caută să speculeze punctele slabe ale omologului ucrainean, care nu dorește să o elibereze pe Timoșenko, rivalul său politic numărul unu. În acest context, surse citate de presa occidentală vorbesc despre garanții pe care Putin i le-a oferit lui Ianukovici, dacă Ucraina va întoarce spatele UE, pentru a se asocia Rusiei în uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și mai apoi în Uniunea Eurasiatică.
Istoria pare să se repete în Ucraina, scrie Deutsche Welle. În urmă cu doi ani, președintele Viktor Ianukovici a promis să găsească o soluție pentru cazul Iuliei Timoșenko, iar aceasta se întâmpla înaintea summit-ului Parteneriatului Estic din septembrie 2011, la Varsovia.
În discuțiile de atunci cu oficialii UE, Ianukovici a declarat că acest caz va fi rezolvat de Parlament, Rada Supremă, dar nu a eliminat nici posibilitatea grațierii prezidențiale pentru fostul premier. Însă Timoșenko a rămas în închisoare, condamnată pentru abuz de putere. Ucraina nu a semnat Acordul de Asociere la UE și nici pentru Republica Moldova nu s-a pus problema parafării acestui acord.
Luni, la peste doi ani de la acest moment, miniștrii de Externe din UE au discutat la Bruxelles despre situația Ucrainei și cea a Iuliei Timoșenko. Condiția asocierii Ucrainei la UE este limpede: eliberarea Iuliei Timoșenko.
Însă, la fel ca în urmă cu doi ani, majoritatea parlamentară de la Kiev pare să tragă de timp, tergiversând adoptarea unei legi care ar permite transferul lui Timoșenko în Germania, țară care s-a arătat deschisă să o primeasca pentru urmarea unui tratament medical.