Putin cere condamnarea operațiunilor din estul Ucrainei, dar testează rachete balistice
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a cerut marţi secretarului general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, să condamne operaţiunea militară „neconstituţională” din estul Ucrainei, relatează AFP.
„Rusia aşteaptă o condamnare clară, din partea Naţiunilor Unite şi a comunităţii internaţionale, a acţiunilor din estul Ucrainei”, a declarat Putin. Aceste operaţiuni sunt „neconstituţionale” şi contribuie la agravarea crizei, a subliniat preşedintele rus.
Armata a demarat marţi dimineaţă o vastă operaţiune în estul Ucrainei, unde numeroase instituţii locale se află sub controlul miliţiilor proruse.
În același timp, Pentagonul informează că Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală, dar Statele Unite au fost informate despre acest test.
„Pot confirma că Rusia a efectuat luni un test cu rachetă intercontinentală”, a declarat colonelul Steven Warren, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. „Lansarea rachetei a fost anunţată în avans”, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului privind diminuarea capacităţilor nucleare (START), a precizat Warren.
Pe 4 martie, Rusia a testat o rachetă intercontinentală de tip Topol, capabilă să transporte încărcătură nucleară.
sursa: realitatea.net