Putin întocmește listele electoratului moldovenesc
Surse demne de încredere din anturajul Aparatului Președintelui rus Vladimir Putin, începînd cu luna mai a.c., comunică repetat despre declanșarea, din luna mai 2014, a unei operațiuni contrainformative de documentare a migranților din Republica Moldova, de proporții, efectuată sub egida FSB, de către Serviciul Federal de Migrație și organele Ministerului Afacerilor Interne ale Rusiei.
Operațiunea, inițiată la indicația personală a lui V.Putin, prevede întocmirea unei evidențe stricte a ”gastarbaiterilor” moldoveni, cu intentarea prealabila a unor ”dosare” de supraveghere, avînd ca scop EXPULZAREA ÎN MASĂ a acestora la momentul ”OPORTUN”. Cel din urmă, în opinia surselor confidențiale, se va ”ivi” la sfîrșitul lunii septembrie-prima decadă a lunii octombrie 2014.
Conform surselor, intențiile lui Putin prevăd că Republica Moldova ar putea ”căpăta” astfel, pe neașteptate, la alegerile din 30 noiembrie a.c., un electorat consolidat orientat, în exclusivitate, spre Est. În această ordine de idei, organele FSB-SFM-MAI au sarcina concretă de a întocmi o listă de 250-300 mii de moldoveni, care, oficial,- de ochii lumii!- ar fi admis încălcări ale regimului de ședere, administrativ, de procedură penală, etc.
Sursele menționează și faptul, că masivul uman evidențiat va fi supus unei ”profilactici ideologice” personalizate pro-ruse, agresive, însoțite de amenințări și avertizări ”oficiale” despre imposibilitatea de a reveni în Federația Rusă, în cazul victoriei vectorului pro-european la următorul scrutin electoral.
De exemplu, lucrătorii organelor implicate în operațiunea dată au permisiunea, exclusivă, de a cere de la ”gastarbaiteri”, în scris, asigurări de susținere a relațiilor strategice RM-FR și angajamentul de a realiza această năzuință prin vot ”corect”, în favoarea Uniunii Vamale – RBK, precum și obligațiunea de a nu divulga conținutul și însăși faptul angajamentului.
Astfel, ”gastarbaiterii” moldoveni, în intențiile rușilor, vor avea misiunea, pe de o parte, de a destabiliza situația social-politică în perioada electorală, precum și, nemijlocit, chiar în ziua scrutinului și de a influența masiv electoratul, în favoarea UV-RBK, pe de altă parte.
Putin, conform mesajelor confidențiale, mizează pe rigiditatea funcțională a Uniunii Europene, care, în opinia sa, ar fi incapabilă să ”asimileze”, în termeni restrînși, masivul uman presupus, iar cel din urmă ar fi în stare să influențeze, în mod considerabil și hotărîtor, electoratul, prin acțiuni agresive susținute de mass-media moscovită, chiar în perioada scrutinului electoral, în favoarea UV-RBK.
PS: Date concrete despre caracterul desfășurării procesului nominalizat nu deținem, iar mesajul este, parțial, confirmat de mass-media din Rusia.
Totodată, dinamica comportamentului organelor centrale de resort, de la Chișinău, marturisește despre indiferența acestora față de amenințările nominalizate. Or, în cazul în care cineva, în genere, dispune, totuși, de anume informații despre subiectul în cauză, reiese, că riscul de proporții pentru cauza pro-europeană a Republicii Moldova nu este, deocamdată, conștientizat. A se vedea linkul – http://ff.md/dodon-opublikoval-foto-iz-kremlya-no-ne-s-putiny-m-a-s-romadanovskim/
Marcel Brodescu