R. Moldova este restanțieră la implementarea reformelor
Republica Moldova are restanțe la implementarea reformelor și la asigurarea independenței instituțiilor de stat. Anunţul a fost făcut la Chişinău de comisarul European pentru Extindere și Politică de Vecinătate, Stefan Fule.
Deși rezultatele prezentate de Chișinău sunt încurajatoare, comisarul European susține că rămîn multe de făcut. Mai mult decît atît, oficialul a subliniat că societatea Republicii Moldova ar trebui să înțeleagă care sunt avantajele oferite de Uniunea Europeană.
„Pentru aceasta, este nevoie de implementarea eficientă şi completă a reformelor. De asemenea, după criza politică de anul trecut, trebuie garantată integritatea şi independenţa instituțiior de stat. Este esenţială promovarea reformelor constituţionale, a justiţiei, lupta cu corupţia şi îmbunătăţirea climatului de business” a declarat Stefan Fule.
De asemenea, comisarul a menționat că odată cu intrarea în vigoare a Acordului vor veni investiții în Republica Moldova, dar pentru aceasta trebuie să fie efectuate reformele inițiate, soluționate problemele economice, sociale, ca țara să devină atractivă pentru investitori, să fie asigurată, prin lege, securitatea investițiilor.
Oficialul a remarcat că intenția autorităților de la Comrat de a organiza un referendum este o problemă internă a Republicii Moldova, în soluționarea căreia Uniunea Europeană nu se va implica.
Stefan Fule a garantat că la finele primului trimestru al anului current, moldovenii vor beneficia de regim liberalizat de vize, cu atît mai mult că țara noastră întrunește toate condițiile stabilite de Comsia Europeană.