(RAPORT) Starea țării se înrăutățește, vulnerabilitățile interne distanțând și mai mult Republica Moldova de țările UE

Imagine implicită

Starea țării se înrăutățește pe fundalul agravării unei serii de vulnerabilități sistemice. Perspectivele de dezvoltare ale țării sunt afectate de o serie de provocări de ordin economic, social și demografic.

Din punct de vedere economic, creșterea este lentă și nesustenabilă, fiind asociată cu erodarea potențialului și competitivității, iar accentuarea vulnerabilităților interne au distanțat și mai mult Republica Moldova de țările UE, inclusiv de cele din Europa Centrală și de Est, membre ale UE, conform Raportului de stare a ţării, realizat de Expert-Grup.

Conform raportului, creșterea economică nu s-a reflectat la modul corespunzător asupra creșterii bunăstării populației, având în vedere diminuarea ocupării formale și creșterea ocupării informale, fapt ce a creat provocări pe termen lung de ordin social, iar provocările de ordin demografic țin de incapacitatea economiei de a integra pe deplin cea mai numeroasă cohortă a populației care are în jur de 30 de ani din cauza oportunităților economice limitate, fapt ce determină riscul ratării dividendului demografic.

Accentuarea vulnerabilităților interne au distanțat și mai mult Republica Moldova de țările UE, inclusiv de cele din Europa Centrală și de Est, membre ale UE, conform raportului.

Astfel, au crescut discrepanțele pe toate domeniile de dezvoltare ale statului: economic, social și de guvernanță. Discrepanțele economice ţin de ceșterea economică lentă și volatilă din ultimii ani, în paralel cu diminuarea constantă a potențialului de creștere, a făcut ca Republica Moldova să rămână țara cu cel mai mic PIB per capita din regiune (acesta constituie doar a zecea parte din media PIB per capita din țările UE din Europa Centrală și de Est, fără schimbări majore în perioada recentă).

Mai mult decât atât, au crescut discrepanțele la capitolele dezvoltarea sectoarelor industrial și energetic, a exportului și a formării brute de capital. Prin urmare, atât nivelul, cât și structura creșterii economice din Republica Moldova au rămas cu mult în urma tendințelor din Europa Centrală și de Est, fapt ce relevă încă o dată erodarea tot mai accentuată a competitivității țării.

Privind discrepanțele sociale, analiştii spun că, carențele modelului de creștere economică s-au răsfrânt, în mod firesc, asupra bunăstării populației. Astfel, deficitul de investiții și de capital a menținut Republica Moldova la un nivel inferior de specializare și de competitivitate, fapt ce a agravat discrepanța dintre productivitatea muncii din țara noastră versus țările de referință. Aceasta a afectat și din totalul depozitelor respective.

În același timp, în mod paradoxal, pe parcursul ultimilor ani s-a atestat un deficit de politici focusate preponderent pe oameni.
Drept urmare, creșterea economică din ultimii ani nu s-a reflectat în mod corespunzător asupra bunăstării populației. În plus, se observă erodarea calității ocupării (sporirea ocupării informale, în paralel cu majorarea modestă a salariilor) și creșterea discrepanțelor dintre calitatea ocupării din Republica Moldova și cea din țările UE din Europa Centrală și de Est. Astfel, în paralel cu erodarea încrederii în guvernare, accentuarea acestor decalaje de dezvoltare a generat un nou val de emigrare, conform Raportului.

Prin urmare, accentul politicilor de dezvoltare a țării trebuie schimbat spre valorificarea principalei surse care poate asigura competitivitatea pe termen lung – oamenii, constată autorii Raportului. Aceasta presupune implementarea politicilor homocentrice (axate pe oameni) în toate domeniile, dar în special în cele ce țin de dezvoltarea sectorului privat.

Sursa:independent.md