Reacția lui Năstase la acțiunile PAS și PLDM: „Voi respecta ceea ce am promis”

Imagine implicită

andrei-nastase-sua-12Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a comentat acțiunile președintelui PLDM, Viorel Cibotaru, care a anunțat că partidul pe care-l conduce o susține pe Maia Sandu în cursa pentru președinție.

Năstase a declarat că „întotdeauna politicul de la Chişinău nu a fost unul corect, nu a fost unul prietenesc”, arătându-se surprins de acțiunile PAS și PLDM.

„Eu însă rămân angajat în ceea ce am promis şi nu voi devia de la acest demers. Voi continua să muncesc atât pentru oamenii noştri, pentru partidul din care fac parte, pentru mişcarea protestatară, pentru Platforma Demnitate şi Adevăr. Pentru că mai presus de politică, de tot felul de aranjamente, rămâne interesul naţional. Avem o şansă uriaşă pentru scrutinul din 30 octombrie şi suntem obligaţi în faţa oamenilor acestei ţări să ne comportăm ca oameni politici şi nu ca politicieni. Prefer să rămân un cetăţean cumsecade, un cetăţean responsabil. M-am angajat în acest proces politic nu pentru a face figuraţie, ci pentru a obţine pentru ţara mea, pentru oamenii demnităţii un rezultat cât se poate de bun. Nimeni nu poate să dea cu piciorul într-o şansă uriaşă pentru care s-a muncit foarte mult, s-au strâns 400 de mii de semnături, s-a îngheţat în stradă, s-a mers prin ţară, s-a alergat prin Diasporă, s-a opus unor dezmăţuri atât în politică cât şi în justiţie. Iată de ce suntem obligaţi să mergem până la capăt. Dacă va fi nevoie, ne vom bate şi cu aşa-zişii prieteni. Nu vom face diferenţă atunci când cineva să joacă cu interesul naţional”, a declarat Andrei Năstase, aflat la Washington.

Amintim că președintele PLDM, Viorel Cibotaru, a anunțat că o va susține pe Maia Sandu în cursa pentru funcția de președinte al Republicii Moldova.

Aflat într-o vizită la Bruxelles, alături de vicepreședintele PLDM Vadim Pistrinciuc și președinta PAS, Maia Sandu, Cibotaru a menționat că partidul pe care îl conduce o va susține pe Maia Sandu în alegerile prezidențiale.

„Astăzi Maia Sandu este unicul politician în Republica Moldova care are curajul și pregătirea necesară pentru a demonta acest sistem corupt. Maia Sandu este văzută de cetățeni ca unicul politician care poate fi eficient în lupta atât cu mafia cât și cu problemele geopolitce cu care se confruntă Republica Moldova”, a declarat Cibotaru pentru Europa Liberă.

Declarațiile lui Cibotaru sunt oarecum surprinzătoare, în condițiile în care anterior PLDM, PAS și PDA au anunțat că vor conveni asupra unui candidat comun la funcția de președinte.

Sursa:independent.md