O întrebare stă să se rupă-n două – de ce unii indivizi repudiați se țin de sarcină ca scaiul de blana de Țigaie sau de Camerun?

Mai simplu – de ce unii judecători recuzați continuă să se țină de dosar ca musca de miere?

Și mai simplu – de ce antijudecătorul Pavliuc, după ce a fost caracterizat în Memoriul “Recuzarea publică, ultima redută față de un proces politic bazat pe minciună” drept un individ controversat, mincinos, aservit etc., ține cu tot dinadinsul să satisfacă pofta Păpușarului de a-l mai condamna, personal, încă o dată pe omul de afaceri Viorel Țopa și familia acestuia, trecând cu ciubotele corupte peste oricine și orice.

Am citit și eu, cu atenție, argumentele apărării privind neîncrederea în acest vârf de lance al judecătoriei mafiote de la Buiucani. Să cităm, așadar, din Memoriul public.

“PĂPUȘARUL TRAGE SFORILE PRIN CONTROVERSATUL PAVLIUC

Controversatul Judecător Ghenadie Pavliuc, desemnat în mod fraudulos ca examinator al noii făcături a fost numit în funcţie și promovat la Judecătoria Donduşeni în perioada comunistă, iar prin decretul nr.169-VII din 11 iulie 2012 al Preşedintele interimar al R. Moldova, președintele PD și ruda sa, Marian Lupu, transferat la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, în pofida celor mai mici rezultate acumulate vreodată de candidații pentru promovare). Acesta respinge cu vehemență solicitările apărării adresate instanței și acuzării de a se edifica (lucru ușor de realizat, pe baza materialelor inconsistente ale procuraturii, a sesizării băncii controlate de Plahotniuc, a denunțului calomnios și a declarațiilor așa-zisei părți vătămate, pe care refuză să o citeze și interogheze nemijlocit în instanță) mai întâi de toate asupra caracterului politic, de răzbunare și persecutare a acestui dosar, în general, și în special asupra riscurilor iminente ce le comportă satisfacerea demersurilor oligarhice (realizate prin intermediul acelorași procurori aserviți, implicați în dosarele politice precedente), având drept finalitate arestarea și întemnițarea lui Răzvan Paveliu și Viorel Țopa pe parcursul unor îndelungate dezbateri judiciare într-un sistem judecătoresc recunoscut de multiple organizații și asociații internaționale ca fiind corupt și aservit.

Sub protecție administrativă, politică și mafiotică, judecătorul Pavliuc, trece peste rigorile CEDO, cele Constituționale și procesual-penale, ignoră alegațiile apărării privind darea și preluarea frauduloasă a dosarului în procedura sa, privind relațiile obscure, de amiciție și de rudenie dintre acesta, șefii săi și alți judecători ai Judecătoriei Buiucani cu avocați și rude ale comanditarului Vladimir Plahotniuc, cu consilierul de odinioară al oligarhului, preşedintele CSJ, Mihai Poalelungi, cu președintele PD, Marian Lupu.

Acesta neglijează suspiciunile privind modul dubios de admitere și promovare a sa în profesie, cele privind implicarea în chestiuni contravenționale, exprimate în cadrul procesului și în spațiul public de către apărare, inculpați și alți justițiabili, și chiar reclamarea sa recentă în contencios administrativ, menținând cu orice preț în procedura sa un dosar de largă rezonanță publică în care este direct implicat, chiar dacă, probabil, cunoaște, jurisprudenţa de principiu a Curții Europene care statuează că orice judecător despre care se poate crede că nu ar fi pe deplin imparţial cu privire la judecarea cauzei ce i-a fost dată spre soluţionare, este obligat să se abţină să o examineze (Castillo Algar v. Spain, no 79/1997/863/1074 din 28.10.1998, §45).”

Ce vrea să zică, de fapt, Viorel Țopa și Răzvan Paveliu prin intermediul avocatului său?

Simplu, că acest Pavliuc (ce rimează cu Plahotniuc!) este neam cu Partidul Democrat și cu șefii acestuia, că a fost selectat și desemnat de către Păpușarul răzbunător pentru a-i condamna ilegal pentru a doua oară cu orice preț, indiferent de lege, bunul simț, criterii CEDO, omenie și alte lucruri atât de străine “călăilor în robe tuciurii de la Buiucani”.

Prin urmare, dacă un om care trece pe stradă știe că cel ce vine din față e propriul său ucigaș și că acuși-acuși o să scoată hangerul pentru a-l înjunghia, cum va proceda? Va fugi cât mai departe de pericolul iminent. Sau se va apăra, va încerca să scape de criminal! Exact așa au procedat Victor și Viorel Țopa, iar acum și Răzvan Paveliu știind cine anume sunt comanditarul și executorul crimei, cine anume le vine în întâmpinare, cu pumnalul sub robă – au împuternicit apărarea să-l demaște și să-l recuze pe torționar. Ca să nu mai evocăm, în van, criteriile CEDO, principiile de la Bangalore privind conduita judiciară și care încep, de altfel, așa:”O justiţie independentă, imparţială, eficientă şi integră reprezintă un parametru de bază a unui stat de drept democratic. O funcţie importantă în acest sens revine judecătoarelor şi judecătorilor. Acestora nu li se conferă autoritatea decizională pentru a o utiliza în scopuri personale. Această autoritate priveşte mai mult „nucleul vieţii umane“. Astfel, rolul puterii judecătoreşti din orice stat este acela de a asigura şi a impune drepturile individuale, prevăzute de către constituţie şi legislaţie”.

Nu voi insista cu decriptarea acestui mesaj cifrat pentru antijudecătorii moldovenești, în special pentru cei de la instanța specializată în condamnări la comanda oligarhului Ulinici-Plahotniuc. Nu are rost, pe aceștia doar pensia grasă îi va desparte de crimă și răzbunare. Dacă nu cumva pușcăria binemeritată!

Avocatul apărării exact așa a procedat. Doar că în pofida tuturor argumentelor, călăul oligarhiei nu se dă dus de la dosarul plămădit din otravă și deșertăciune, dimpotrivă!

EXECUTORUL CRIMEI SE RĂZBUNĂ

În pofida acestor circumstanțe și a dispozițiilor imperative ale normelor naționale și internaționale privind necesitatea abținerii de la judecarea cauzei, imediat după acționarea sa în judecată la 23 iunie 2014, în mod cinic și răzbunător, chiar a doua zi, la 24 iunie 2014, ora 12.00, preia dosarul de la judecătorul ce-i examinase recuzarea pe baza unui act dubios ce ocolește registrele instanței, neprevăzut de norma procesual-penală, semnat de judecătorul Pavliuc, un asistent și un grefier și, printr-un fax expediat apărătorului la ora 15 și 18 min (nu și inculpaților), informează despre o nouă ședință de judecată în cauza reclamanților săi în contencios administrativ.

Și asta chiar în perioada premergătoare semnării de către R. Moldova a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, după o îndelungată perioadă de timp de la data examinării în lipsa apărării a cererii de recuzare a sa și a întregului corp judecătoresc al instanței de la Buiucani, iar cel mai grav, chiar înainte ca încheierea ce-i oferea posibilitatea legală de continuare a procesului să fi fost redactată și anexată la dosar.

Mai mult decât atât, din Memoriul public aflăm că antijudecătorul respectiv a fost surprins într-un pasional dans al minciunii, la braț cu comanditarul și păpușarul execuțiilor politice…

DANSÎND CU MINCIUNA

La 25 iunie 2014, în jurul orei 12, surprins de apărare în această ipostază descalificantă, întrebat despre lipsa materială și formală a actului la dosar și ilegalitatea citării subite, după admonestarea grefierei pentru oferirea dosarului spre cunoștință avocatului, în speranța că și colegii săi vor apela la mijloacele sale, controversatul judecător recurge la MINCIUNĂ, afirmând senin că încheierea judecătorului Victor Boico este redactată și anexată la un alt volum al dosarului decât cel verificat de apărător împreună cu asistenta sa. Mai mult, oferindu-ne o crasă mostră de ipocrizie și dezmăț, controversatul judecător insistă că la dosar este anexată și dovada expedierii încheierii către apărare.

Și asta în condițiile necunoscute de controversatul judecător Pavliuc, că lipsa încheierii de la materialele dosarului fusese anterior confirmată chiar de către cel ce urma să o producă, judecătorul Victor Boico, aflat, la ora 11.45 a zilei de 24 iunie 2014, în proces de redactare, iar la cinci minute distanță, la 11.50, cu puțin înainte ca Pavliuc să mintă, imortalizasem pe suport electronic constatarea făcută împreună cu grefiera sa, dispusă să ne prezinte încheierea solicitată, că aceasta lipsește la dosar în general, iar la ultimul volum, unde urma să se afle în mod natural, erau anexate în ordine cronologică cererea de recuzare, recipisa privind ședința de judecată din 3 iunie 2014, cererea apărării de amânare a acesteia, procesul-verbal al ședinței din 3 iunie 2014 și actul dubios în care se consemnează transmiterea dosarului la 24 iunie 2014, ora 12, din procedura judecătorului Boico, către judecătorul Pavliuc.

„I-am spus atunci controversatului judecător că o minciună spusă în cadrul său privat, îi va putea fi iertată de către apropiați, dar minciuna sa ca judecător e o crimă ce nu poate și nu va rămâne nepedepsită.”

Făcând abstracție de multitudinea de temeiuri pentru care a fost și mai poate fi recuzat întreg corpul judecătoresc al instanței de la Buiucani și, în principal, judecătorul Pavliuc, temeiuri pentru care era obligat să se abțină, astăzi, parafrazând dictonul clasic, spunem că nu suntem supărați că ne-a mințit, suntem supărați că de acum înainte nu putem să-l mai credem.

Este motivul pentru care recuzăm și pe această cale pe controversatul Judecător Pavliuc, Judecătoria Buiucani și președintele acesteia.

Să revenim însă la întrebarea capitală: de ce unii indivizi repudiați se țin de sarcină ca scaiul de blana de Țigaie sau de Camerun?

Mai simplu – de ce unii judecători recuzați continuă să se țină de dosar ca musca de miere?

Și mai simplu – de ce antijudecătorul Pavliuc, după ce a fost caracterizat în Memoriul “Recuzarea publică, ultima redută față de un proces politic bazat pe minciună” drept un individ controversat, mincinos, aservit, etc., ține cu tot dinadinsul să satisfacă pofta Păpușarului de a-l mai condamna, personal, încă o dată pe omul de afaceri Viorel Țopa și familia acestuia, trecând cu ciubotele corupte peste oricine și orice.

Relațiile cazuale ale substantivului propriu Pavliuc ne pot oferi răspunsuri pertinente.

După cum se știe, în limba română chiar și substantivul propriu Pavliuc are cinci cazuri – nominativ, genitiv, dativ, acuzativ și vocativ. Așadar, cazul exprimă relaţiile substantivului cu celelalte cuvinte din propoziţie; este deci un indice al funcţiilor sintactice ale acestuia. Să exemplificăm.

Cazul nominativ – cine?, ce? (Antijudecătorul) Pavliuc.

Cazul genitiv – al (a, ai, ale) cui? Al lui Plahotniuc.

Cazul dativ – cui? Oligarhului, Păpușarului.

Acuzativ – pe cine?, ce? Pe Viorel Țopa. Pe Răzvan Paveliu.

Vocativ – cazul adresării directe: Pavliucule, condamnă-l pe Viorel Țopa! Pe Răzvan Paveliu.

…Pe toți acei care l-au demascat pe oligarhul jefuitor de averi străine, pe toți acei care nu s-au temut să spună public ce matrapazlâcuri a comis scula lui Voronin timp de opt ani de hoție coercitivă.

Nominativ, acuzativ!

Genitiv, dativ!

Și vocativ, cazul condamnărilor directe…