Reportaj BBC, despre protestul de la Chişinău: Moldovenii au participat la cea mai mare manifestaţie din istoria ţării
Protestul împotriva guvernării corupte din Republica Moldova a fost reflectat şi de jurnaliştii de la BBC. Astfel, publicaţia a scris despre cei o sută de mii de moldoveni care au manifestat pe 6 septembrie în centrul capitalei.
Conform BBC, oamenii au ieşit în centrul capitalei după ce a fost furat un miliard din Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Totodată, în material se menţionează şi despre „Oraşul Demnităţii şi Adevărului”, acolo unde au fost instalate mai multe corturi.
„Manifestanţii au cerut demisia preşedintelui Nicolae Timofti, alegerile anticipate şi condamnarea celor responsabili pentru delapidări de proporţii. Aceştia au ridicat zeci de corturi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde zeci de mii de oameni au participat la un miting de amploare”, se menţionează în articol.
Un raport arată că principalul beneficiar al jafului de miliarde din sistemul bancar este Ilan Shor. O mare parte din bani au trecut prin mai multe companii din Marea Britanie. Jaful a depreciat moneda naţională şi a afectat nivelul de trai al moldovenilor, se mai arată în articol.
În acest context, BBC subliniază că, pe 6 septembrie, moldovenii au participat la cel mai mare protest din istoria ţării, iar oligarhii au fost criticaţi de oamenii care s-au săturat de minciuni.
Sursa:jurnal.md