Reprezentant al Platformei DA: „Pagubele de peste un milion provocate de protestatari la Parlament – basme cu zmei de la Nobil”
„Ei nu vor accepta alegerile anticipate, iar la următorul protest poliţiştii vor bloca toate intrările în oraş pentru ca oamenii să nu poată ajunge la miting.” Această declaraţie a fost făcută de către membrul Platformei DA, Vasile Năstase, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută astăzi de Platforma Demnitate şi Adevăr.
„Nu vor accepta alegeri anticipate, iar reacţia lor a fost următoarea: „Ei sunt nişte sărăntoci, noi suntem oligarhi”. Iar la următorul protest poliţia va bloca intrările în oraş ca protestatarii să nu poate intra în Chişinău”, a declarat Vasile Năstase, adăugând că cetăţenii protestatari vor fi protejaţi şi că nu se va permite intimidarea lor cu dosare penale.
Totodată, Năstase a scos la iveală o schemă ilicită prin care Plahotniuc încearcă să-şi înarmeze paramilitarii. „Luni, la hotelul Nobil, în camera 308 a fost cazat cumnatul lui Ilan Shor, unde a discutat cu fostul Consul al Israelului care ulterior a plecat la Bacu. Discuţia celor doi a fost că ei să asigure cu armament brigăzile paramilitare ale oligarhului Plahotniuc. Probabil, vor să înarmeze o mie de ţuţuşte pentru a proteja GBC”, a subliniat Năstase.
Membrul Platformei DA a mai menţionat că este o manipulare din partea oligarhului faptul că protestatarii au provocat pagube în cadrul protestului din 20 ianuarie. „Aceste cifre uriaşe, că chipurile, au făcut pagube de peste un milion sunt basme cu zmei de la Nobil. Aceşti indivizi, prin acţiuni criminale au provocat oamenii. Aceşti indivizi calcă în picioare legea, cumpăra deputaţi şi ne spun ca nu cumva să treceţi la culoare roşie a semaforului sau nu cumva să vii să protestezi. Avertizăm hunta criminală în frunte cu Plahotniuc să nu atingă nici măcar un protestatar, căci în aşa caz vom înconjura instituţiile lor de forţă. Vom fi solidari până la sfârşit cu protestatarii care şi-au spus păsul”, a afirmat Năstase.
Liderii mişcării protestatare au adăugat că manifestanţii au fost atacaţi cu brutalitate nu de poliţie, ci de paramilitarii lui Plahotniuc. Membrul Platformei DA a adăugat că în mai multe raioane sunt internaţi poliţişti care au fost otrăviţi cu mâncarea oferită de autorităţi, iar acum stau în spitale sub pretextul că au fost bătuţi de protestatari.
Pe lângă acestea, membrii Platformei DA au cerut demisia imediată a ministrului de Interne, Alexandru Jizdan, ca reprezentant al oligarhiei criminale, dar şi a şefului IGP, Gheorghe Cavcaliuc, pentru brutalitatea cu care a atacat protestatarii paşnici în timpul învestirii pe furiş a guvernului ilegitim Filip-Plahotniuc şi pentru ofensa inadmisibilă adusă poporului Moldovei, căruia i se atribuit calificativul de gloată.
Astăzi expiră ultimatumul înaintat autorităţilor, iar mâine în cadrul celei de-a doua ediţii a Forumului Civic, societatea civilă, Consiliul Marii Adunări Naţionale, Platforma DA vor găsi o formulă drastică de protest pentru a opri oligarhul Plahotniuc.
Sursa:jurnal.md