Reprezentanţii Consiliului Marii Adunări Naţionale vor participa la şedinţa comună a Parlamentului şi Guvernului; Streleţ a promis

Imagine implicită

Miting de protest 13 septembÎn timp ce speakerul Andrian Candu afirmă că nu există cadru legal pentru ca reprezentanţii Consiliului Marii Adunări Naţionale să fie invitaţi la şedinţa în plen a Parlamentului, premierul Valeriu Streleţ spune totuşi că un compromis va fi găsit, astfel încât reprezentanţii protestatarilor să participe la şedinţă.

Mai mult, prim-ministrul a declarat aseară, în cadrul emisiunii „Cabinetului din Umbră”, că şedinţa va fi comună, Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia, aşa cum au solicitat şi reprezentanţii Consiliului Marii Adunări Naţionale, de altfel.

„Acceptaţi organizarea unei şedinţe comune a Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei? Vom putea, reprezentanţii Consiliului Marii Adunări Naţionale, să fim prezenţi la această şedinţă?”, a fost întrebarea preşedintelui Consiliului, Andrei Năstase.

Premierul a precizat însă că, potrivit regulamentului, şedinţa este convocată de Parlament, adică Legislativul se întruneşte în şedinţă, iar Guvernul este invitat. „Există următoarea formulă: se convoacă Parlamentul şi se invită Guvernul, fie pentru raport, fie pentru a asista”, a spus Valeriu Streleţ.

Întrebat dacă reprezentanţii Consiliului Marii Adunări Naţionale vor putea face demersurile necesare pentru a fi prezenţi la şedinţă şi pentru a purcede la examinarea revendicărilor chiar în plenul Parlamentului, premierul a declarat: „Eu sunt sigur că noi vom putea găsi un compromis ca reprezentanţii acestei platforme de dialog să vină în plen, într-o anumită reprezentativitate, reieşind şi din posibilităţile logistice, după numărul de locuri. La moment, locuri pentru invitaţi sunt vreo 15, dacă nu mă înşel.”

„O să ne limităm la 15. Important e să venim şi să purcedem la executarea revendicărilor populare”, a răspuns Andrei Năstase.

Precizăm că Platforma Civică Demnitate şi Adevăr a solicitat în repetate rânduri convocarea unei şedinţe comune a Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei, cu participarea reprezentanţilor protestatarilor, în cadrul căreia să fie discutate revendicăril cetăţenilor. Ieri însă speakerul Andrian Candu a declarat că reprezentanţii Consiliului Marii Adunări Naţionale nu vor fi invitaţi la şedinţa Parlamentului, pentru că, potrivit lui Candu, nu există un cadrul legal care să permită acest lucru. Totodată, preşedintele Parlamentului a spus că nici solicitarea protestatarilor privind convocarea într-o şedinţă comună a Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei nu va fi îndeplinită, deoarece „există lege care stabileşte exact care sunt modalităţile şi formele de lucru ale celor trei instituţii”.

Membrii Consiliului Marii Adunări Naţionale au calificat refuzul drept izolare a guvernării de propriul popor, pe care l-a adus la limita genocidului social, precum şi frica regimului că s-ar putea fisura chiar din interiorul său.
Sursa:jurnal.md