După declarațiile reprezentantului Băncii Mondiale la Chișinău, m-am convins că trăim o realitate formată din mai multe planuri paralele – în unul, noi (cetățenii) îi credem când ne mint frumos (de fapt, ne-o trag pe la spate, iertată fie-mi expresia) că ne vom integra în UE și de dragul ”Vilniusului” trebuie să răbdăm, să suportăm orice, ca nu cumva „draga de ea”, sărmana coaliție, să colapseze și să ratăm șansa istorică de a începe procesul de integrare europeană. În celălalt plan, planul faptelor concrete, nu al manipulării mediatice, ei, cei care ne conduc, împart bunurile publice ale acestui stat cu mafioții ceceni și daghestanezi, iar principala instituție financiară în care cei ca mine (plebea, adică) țin sume de ordinul miilor de lei (economii), este împărțită între două tabere criminale organizate, care controlează exercitarea puterii în numele cetățenilor.

Într-o asemenea situație, integrarea europeană este un mit, chiar dacă vom parafa acordurile la Vilnius. Chiar dacă la anul vom semna aceste acorduri. Un stat a cărui Bancă Națională nu este în măsură să apere piața financiară și economiile cetățenilor (dar este în măsură să efectueze mașinațiuni cu cursul de schimb al monedei naționale în scopuri oculte), al cărui guvern nu este în stare să apere instituții producătoare de profit de interesele mafiei transnaționale controlate politic de un stat care nu ne este prieten, ci dușman declarat, Rusia (vezi termenii armistițiului din 21 iulie 1992 pentru argumentarea sintagmei ”dușman declarat”), nu se va integra sub nici o formă în UE.

O dată în plus, integrarea europeană se dovedește a fi un simplu artificiu propagandistic destinat unei audiențe mediocre, cu scopul de a acoperi adevărata funcție a statului Republica Moldova de la înființarea lui încoace, la 27 august 1991. Din acest punct de vedere, ideea de integrare europeană și modul în care aceasta este utilizată în discursul public al guvernării nu se deosebește cu nimic de utilizarea ideii de integrare cu Rusia și Belarus pe care guvernarea comunistă a utilizat-o din 2001 până în 2004. Nu se deosebește cu nimic de modul în care a utilizat ideea integrării europene aceeași guvernare comunistă.

Adevărata funcție a statului Republica Moldova, creat prin voința a câteva sute de oameni cu susținerea a câteva sute de mii (aceștia din urmă credeau că fac o treabă bună, dar ei ar fi susținut și un alt scenariu, mai bun, dacă acei câteva sute de oameni din vârf ar fi fost adevărați patrioți, nu lepre profitoare) a fost și este parazitarea pe seama populației de 3-4 milioane de persoane care locuiește în spațiul administrat de statul moldovean. Această parazitare se realizează cu câteva scopuri:

1. Satisfacerea necesității de putere politică și vizibilitate publică a unei caste de câteva sute de persoane provenite în proporție de 90 la sută din fostul PCUS, PCM și structurile aferente (Inclusiv ”prozeliți” mai tineri – persoane de cam 20 de ani când s-a destrămat URSS – nu dau nume, mizez pe capacitatea cititorilor de a citi și printre rânduri).

2. Oferirea unei platforme ideale pentru dezvoltarea de afaceri aducătoare de profit reprezentanților aceleiași caste și clientelei acesteia (aici numărul indivizilor implicați crește, dar nu cu mult – cel mult câteva mii). În acest caz, se recurge atât la afaceri legale, cât și la unele ”semi”-legale – rata extrem de rapidă cu care apar modificări legislative ”picate din pod” (inexplicabile la prima vedere) este o dovadă în acest sens.

3. Satisfacerea necesităților de spațiu de depozitare și tranzitare pentru reprezentanții grupurilor infracționale transnaționale, care folosesc R.M. pe post de ecluză. De cele mai multe ori, aceste grupuri infracționale sunt bazate tot în state ale fostei URSS.

Atunci când între diferiți reprezentanți ai castei de la punctul 1 (inclusiv clientela lor) apar conflicte și se formează tabere, se recurge adesea la reglări de conturi cu caracter absolut ilegal, întrucât lipsește timpul și, adesea, pârghiile necesare modificării legilor pentru a conferi procesului o aură legală. Cam asta s-a întâmplat în RM din ianuarie 2013 până acum. Acum se pare că în rândurile castei s-a instaurat din nou buna înțelegere. Până când, nu știu.

Ceea ce știu este că Republica Moldova nu a fost niciodată condusă, în toată perioada existenței ei, de altcineva decât niște șacali cu chip de om, niște hiene ahtiate după profit, influență și putere. Aceștia sunt adevărați vampiri care, da, nu mă voi feri de această formulare de tip bolșevic (preluată din experiența Revoluției Franceze din 1789) – sug sângele poporului nostru. Ei sug sevele acestui pământ, acestui spațiu, ei pângăresc prin însăși existența lor tot ce avem mai drag, mai sfânt.

Degradarea tot mai accelerată a comportamentului în public, la toate categoriile de cetățeni, se produce prin puterea exemplului – dacă îl văd pe prim-ministru furând, eu de ce n-aș fura? Dacă îl văd pe președinte înjurând ca un miliționer sovietic (mă refer la fostul), eu de ce n-aș înjura?

În tot acest timp, fluxurile financiare și tot ce înseamnă profituri în acest teritoriu intră în buzunarele a câteva mii de oameni, și, prin redistribuire ulterioară, în alte câteva zeci de mii de buzunare (maxim). Restul cetățenilor supraviețuiesc din remitențe.

Nu avem capitalism în Republica Moldova. Avem un sistem numit cleptocrație – hoții conduc. Ei ne decid soarta. Cei care doresc să schimbe cumva situația intră în acest sistem, sunt absorbiți de el, și în cele din urmă îi devin prizonieri – se adaptează și încep să fure și ei. ”Măcar până la anul. De la anul mă fac băiat cuminte. Și încep să lupt pentru popor.”.

Aceștia, dar și alții, nu-și dau seama de un fapt simplu: nu poți schimba în bine ceea ce e din start, născut pentru a face rău. Statul Republica Moldova este un ansamblu de instituții create tocmai cu scopul de a fura, de a îmbogăți maxim câteva mii de oameni, de a ține 4 milioane de oameni în sărăcie. Dacă nu-i așa cum zic eu, răspundeți-mi la o întrebare simplă: unde e azi Andrei Sangheli și ce face? Dar unde va fi peste 15 ani Vladimir Plahotniuc?

În mod normal, în 1991 la Nistru (sau poate puțin dincolo de Nistru) ar fi trebuit să se instaleze frontiera româno-ucraineană. În mod normal. Dar noi trăim într-o lume paralelă la cea normală. Într-o lume în care poți fi în același timp șef al contrabandei cu țigări și prim-ministru. Sau șef de grupare infracțională organizată și vicepreședinte de parlament.

Zilele trecute, un blogger pe care-l citesc și îl apreciez pentru inteligența și prezența de spirit de care dă dovadă scria că avem nevoie de o mână de fier în Republica Moldova.

Eu cred că avem nevoie să ieșim din Matrix-ul care se numește Republica Moldova. Să ne dăm seama că în urmă cu 22 de ani, în 1991, a avut loc un mare act de manipulare publică, un act de ”șterpelire” pe nevăzute a unei construcții și de instalare a alteia, de schimbare aproape imperceptibilă, aproape de neobservat, a unor accente, a unor vorbe, declarații. În rezultatul acestei schimbări aproape imperceptibile de macaz istoric, ne-am trezit că avem un stat independent și în primii ani am fost foarte mândri de asta.

Mai suntem și acum mândri? Dacă e să fim totalmente sinceri cu noi, suntem mândri că avem un stat care procedează așa cum procedează? Ne place această creatură?

Eu zic că unui număr de peste un milion de cetățeni, în mod sigur nu le place.

Restul, două milioane, mai avem timp să ne dăm seama.

Dar… chiar mai avem timp?

Sau ne înghit cu totul… cleptocrații?

Sursa: vox.publika.md